Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

17 septembrie - 'Ziua fără maşini' la Sfântu Gheorghe: restricţii de circulaţie pe mai multe străzi

wall-street.ro
masini

Mai multe străzi din Sfântu Gheorghe vor fi închise circulaţiei rutiere în cursul zilei de sâmbătă, când în municipiu va fi marcată "Ziua fără maşini", în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii, informează autorităţile locale.

Evenimentul este organizat de Biroul pentru Tineret din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, prin programul effAct, care îşi propune să încurajeze cetăţenii să adopte obiceiuri mai sănătoase şi mai prietenoase cu mediul înconjurător, potrivit Agerpres.

"În luna septembrie, Biroul pentru Tineret a lansat effAct, un program lunar în care locuitorii din Sfântu Gheorghe pot participa la diverse evenimente şi iniţiative pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos şi conştient de mediu. Septembrie este luna mobilităţii, astfel încât prima provocare a programului effAct încurajează locuitorii oraşului să îşi lase maşinile acasă şi să aleagă un mijloc de transport ecologic pe parcursul acestei luni", se arată într-un comunicat al Primăriei Sfântu Gheorghe.

Potrivit sursei citate, sâmbătă vor fi instituite restricţii de circulaţie pe mai multe străzi, unde vor fi organizate evenimente culturale şi sportive.

"Sâmbătă, 17 septembrie, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii, 5 străzi din Sfântu Gheorghe vor fi închise traficului rutier pe anumite tronsoane orare, urmând ca aici să fie organizate evenimente sportive sau comunitare la iniţiativa locuitorilor. Astfel, pe străzile Libertăţii, Grof Miko Imre şi Godri Ferenc, între orele 10,00-13,00, va avea loc un concurs de duatlon pentru copii organizat de clubul sportiv Triastes. Între orele 10,00-12,00 va avea loc un concert interactiv al cvartetului 4cord, locaţia fiind strada Grof Miko Imre (între magazinul Şugaş şi Salento). Pe strada Korosi Csoma Sandor, în faţa Palatului Copiilor, între orele 10,00-16,00 vor fi organizate programe de muzică stradală, curse de biciclete, vânătoare de comori, plimbare inteligentă pe două roţi. Între orele 12,00-13,00 pe strada Grof Miko Imre (în faţa magazinului Şugaş), va avea loc un program de dans pe ritmuri latino. După-amiază, pe strada Gabor Aron, între orele 16,00-20,00, va avea loc Petrecerea de zi cu Mikes Radiyo", precizează organizatorii.

Pentru desfăşurarea acestor programe, traficul rutier va fi închis pe străzile Libertăţii, Godri Ferenc şi Grof Miko Imre între orele 09,00-13,30, pe strada Korosi Csoma Sandor, între orele 09,00-16,00, şi str Gabor Aron (de la intersecţia cu Varadi Jozsef până la intersecţia cu Victor Babeş) între orele 15,00-20,00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.