18 membri ai forţelor guvernamentale din Libia au fost ucişi într-o serie de violenţe

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 18-05-2016

Actualizat: 18-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În total 18 membri ai forţelor guvernului libian de uniune naţională (GNA) au fost ucişi miercuri într-un atentat cu maşină capcană şi lupte cu gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) la vest de Sirte, potrivit unui responsabil al GNA, notează AFP. Luptele au avut loc în apropiere de Abu Grein, un oraş situat la 130 de kilometri vest de Sirte şi eliberat în această săptămână de forţele GNA de sub ocupaţia grupării extremiste suniite al cărei bastion în Libia este Sirte, oraşul natal al fostului dictator Muammar Gaddafi, anunţă Agerpres.

 

"Bilanţul (de miercuri) este de 18 martiri şi 20 de răniţi (din rândul forţelor GNA) în lupte şi un atentat cu maşină capcană", a declarat, sub acoperirea anonimatului, un responsabil al centrului de presă al trupelor GNA angajate în lupte împotriva jihadiştilor.

 

Potrivit paginii de Facebook a acestui centru de presă, explozia maşinii capcană s-a produs în satul Buairat el-Hassun, la aproximativ 60 de kilometri vest de Sirte.

 

Forţele GNA au informat că miercuri au reuşit să preia controlul asupra acestui sat după ce i-a constrâns pe combatanţii SI să se retragă marţi din Abu Grein.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri