Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

18 saudiți au fost sancționați de Franța, în legătură cu uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

Osa Cargo
franta italia

Franţa a impus joi sancţiuni unui număr de 18 cetăţeni saudiţi implicaţi în asasinarea jurnalistului şi opozantului Jamal Khashoggi, la 2 octombrie, în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, relatează Reuters, informează News.ro.

Celor 18 saudiţi li se interzice accesul pe teritoriul francez şi în întregul spaţiu Schengen, a anunţat Quai d’Orsay într-un comunicat.

”Este vorba despre măsuri conservatoare, susceptibile să fie extinse în funcţie de avansarea investigaţiilor în curs”. precizează diplomaţia franceză.

„Franţa cere să se facă lumină deplin asupra modului în care a putut să fie comis un asemenea act. Ea aşteaptă din partea autorităţilor saudite un răspuns transparent, circumstanţiat şi exhaustiv”, continuă Ministerul francez de Externe.

Hotărârea franceză este similară celei luate de Germania luni, care a interzis intrarea pe teritoriul său a 18 saudiţi.

Berlinul a impus anterior un embargo vânzărilor de armament către Arabia Saudită, în aşteptatea clarificării circumstanţelor asasinatului.

Donald Trump a declarat marţi că vrea să rămână un ”partener fiabil” al Arabiei Saudite, recunoscând că prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, suprnumit ”MBS”, ar putea să fi fost la curent cu planul asasinării opozantului.

Ministerul francez de externe precizează totodată că „Franţa studiază împreună cu partenerii săi europeni posibilitatea unui mecanism de sancţionare de natură transversală, care să permită Uniunii Europene să ia pe viitor măsuri care se impun în cazul unor încălcări grave ale drepturilor omului”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.