"2025 a fost anul adevăratei mele confirmări", a declarat Vitinha, mijlocaşul lui Paris Saint-Germain, într-un interviu pentru ziarul Marca, relatează L'Equipe.
Vitinha a revenit asupra anului 2025 pe care l-a avut, pe plan individual şi colectiv, la câteva zile după ce a fost ales cel mai bun mijlocaş din lume la Globe Soccer Awards. La doar 25 de ani, internaţionalul portughez a câştigat aproape totul: şase trofee din şapte posibile cu PSG, potrivit Agerpres.
Un succes colectiv mai presus de toate, potrivit lui Vitinha, care a ţinut să pună în valoare munca echipei mai degrabă decât performanţele individuale: "Punem colectivul pe primul loc, iar când faci asta, recompensele individuale vin mai târziu."
Acest an excepţional ar fi putut fi totuşi absolut perfect dacă nu ar fi fost înfrângerea lui PSG în finala Cupei Mondiale a Cluburilor din această vară împotriva lui Chelsea (0-3). Un meci pierdut împotriva unor adversari pe care portughezul i-a recunoscut ca fiind "mai puternici" la momentul respectiv.
Acest eşec, însă, nu i-a afectat deloc bilanţul global al sezonului şi chiar i-a întărit motivaţia pentru viitor: "2025 a fost un an perfect, sau aproape, şi sunt foarte fericit că am avut un sezon atât de bun cu întreaga echipă. Acum trebuie să continuăm acest avânt sau să mergem mai departe şi, dacă este posibil, să depăşim aceste şase titluri."
Fidel discursului său colectiv, Vitinha a subliniat echilibrul şi unitatea din vestiarul lui Paris Saint-Germain. Departe de orice laudă individuală, mijlocaşul a amintit că puterea lui PSG constă în primul rând în funcţionarea sa generală: "Nimeni nu este indispensabil pentru PSG. (...) Aş spune că în această echipă, ori suntem cu toţii indispensabili, ori nimeni nu este."
Pe scena internaţională, jucătorul portughez a ridicat şi trofeul Ligii Naţiunilor cu Portugalia, alături de mai mulţi coechipieri de la Paris Saint-Germain: Nuno Mendes, Joao Neves şi Goncalo Ramos. O victorie semnificativă, dar care, în ochii săi, nu a umbrit titlul Ligii Campionilor, al cărui impact emoţional a rămas de neegalat: "A câştiga Liga Campionilor este visul oricărui jucător, iar faptul că am putut face asta la Paris, unde toată lumea aştepta cu nerăbdare, şi să le oferim asta fanilor a fost ceva magnific, o amintire pe care o voi preţui tot restul vieţii. A fost incredibil."
Vitinha s-a remarcat şi la nivel individual. Clasat pe locul trei în ierarhia Balonului de Aur 2025 şi desemnat cel mai bun mijlocaş la Globe Soccer Awards pe 28 decembrie, această recunoaştere internaţională i-a confirmat statutul, fără a-l face să uite drumul parcurs: "Ştiu că 2025 a fost anul adevăratei mele confirmări şi că am simţit recunoaşterea tuturor, dar cred că avusesem deja nişte sezoane foarte bune înainte, chiar dacă poate nu au fost la fel de vizibile. În cele din urmă, toată lumea îmi recunoaşte munca şi sunt foarte fericit pentru asta, pentru că este la fel de important pentru mine."
Un jucător care este ghidat de relaţia cu jocul şi mingea: "Îmi place foarte mult să am mingea la picioare şi să simt că jocul trece pe la mine. (...) Desigur, a marca goluri este întotdeauna ceva special, dar prefer asta."





























Comentează