Regatul Belgiei sărbătorește la 21 iulie ziua națională, la această dată, în 1831, Leopold I, primul suveran belgian, depunând jurământul. Sistemul politic belgian a evoluat în mod substanțial de la obținerea independenței, fiind, la origini, un stat unitar, pentru ca în perioada 1973-1993 să evolueze spre un stat federal, potrivit site-ului belgium.be. Specialiștii în Științe Politice consideră că Belgia este un model de consociaționalism, adică un sistem democratic stabil, bazat pe împărțirea puterii între elitele reprezentând diverse grupuri sociale, în acele societăți profund divizate de clivaje.
Un stat cu clivaje societale puternice, fie ele etnice, religioase sau lingvistice face ca formarea de majorități în vederea guvernării să devină dificilă, motiv pentru care specialiștii au considerat că modelul consociațional este unul potrivit pentru evitarea crizelor și menținerea unității unui stat. Trei cele mai importante trăsături ale consociaționalismului, așa cum au fost ele identificate de specialistul în politică comparată și sisteme de vot, Arend Lijphart, în anii '60, sunt guvernarea de către mari coaliții, autonomie segmentară (organizarea statului pe baze federale) și sistemul de vot de tip reprezentare proporțională, potrivit site-ului elections-en-europe.net.
Clivajele puternice din Belgia au condus, în ultimii zece ani, și la crize politice frecvente. Un astfel de exemplu este criza politică din 2007-2008, care a fost cauzată de dezacordul (clivaj lingvistic) dintre francofoni și flamanzi pe tema necesității unei reforme constituționale. Un alt exemplu, mai recent, este criza politică din 2010-2011, când țara a rămas 249 de zile fără guvern și care s-a materializat prin opoziția naționaliști (Partidul Socialist — PS) vs. promotorii separării Flandrei de Belgia (Partidul Naționalist Flamand — N-VA), potrivit potrivit publicației lesoir.be.
Încă de la obținerea independenței din 1831, Belgia este o monarhie constituțională, pentru o perioadă lungă fiind un stat unitar. A cunoscut însă o tranziție accelerată spre federalism, spre finalul anilor '70 și începutul anilor '90, prin patru revizuiri constituționale succesive.
Statul federal este format din trei regiuni (Valonia, Flandra și Regiunea Bruxelles-Capitală) și trei comunități lingvistice (flamandă, francofonă și germanofonă). Atât regiunile cât și comunitățile au parlament și guvern propriu, dar nu au propriile lor constituții. Constituția Belgiei conferă celor trei comunități (flamandă, franceză și germanofonă) competențe depline în materie de cultură și învățământ, în timp ce regiunile beneficiază de competențe depline în materie de economie, locuri de muncă, agricultură, locuințe, lucrări publice, energie, transport, mediu amenajarea teritoriului și urbanism, credite, comerț exterior, tutela asupra provinciilor, comunelor și intercomunităților, scrie site-ul http://elections-en-europe.net/.
Monarhul are, potrivit Constituției, numeroase prerogative, dar acestea sunt drastic limitate de faptul că fiecare act al suveranului trebuie să fie contrasemnat de către un ministru. De exemplu, regele este, în mod oficial, comandantul forțelor armate, dar el nu numește decât persoanele care îi sunt recomandate de către ministrul Apărării. Are și rol de mediator al conflictelor instituționale și de reprezentare a țării la reuniunile internaționale. De asemenea, acesta promulgă legile votate de către parlament, dar pentru a refuza o lege, are nevoie de asemenea de semnătura unui ministru, se menționează pe site-ulhttp://www.diplomatie.gouv.fr/.
O competență substanțială, pe care o are însă monarhul belgian, este aceea de a face propunerea de prim-ministru, în cazul în care intervine o situație de cădere a guvernului. Deși, numirea nu se concretizează decât după aprobarea premierului de către parlament, totuși această prerogativă a monarhului a devenit foarte importantă în ultimii ani, ca urmare a dificultății de formare a guvernelor în Belgia și a gradului ridicat de instabilitate guvernamentală.
Începând cu 21 iulie 2013, monarhul Belgiei este Philippe I, iar Charles Michel, liberal francofon, membru al Mișcării Reformatoare (Mouvement Réformateur), este primul ministru (din 11 octombrie 2014).
Premierul numit de monarh, după obținerea încrederii în Parlament, prezidează Consiliul de Miniștri și coordonează politica întregului guvern. Acesta poate să își angajeze răspunderea pe diverse proiecte, dar poate să fie și victima unei moțiuni de cenzură constructive.
Guvernul trebuie să fie format dintr-un număr maxim de 15 miniștri, iar numărul miniștrilor francofoni să fie egal cu cel al miniștrilor neerlandezi. Înainte de a fi discutate în Consiliul de Miniștri, deciziile cele mai importante se iau în discuție în Consiliul de Miniștri restrâns (Kern), format doar din premier și vicepremieri, care sunt, de obicei, liderii diverselor partide politice care iau parte la coaliția de guvernare, potrivit site-ului belgium.be/fr.
Guvernul federal actual, care a depus jurământul la 11 octombrie 2014, este o coaliție cvadripartită formată din Partidul Naționalist flamand (N-VA), Partidul Creștin-democrat flamand (CD&V), Partidul Liberal flamand (Open VLD) și Partidul Liberal francofon (MR).
Parlamentul are o structură bicamerală, cu un Senat format din 60 membri și o Cameră a Reprezentanților alcătuită din 150 de membri (dintre care 88 aparțin grupului lingvistic neerlandez, iar 62 grupului lingvistic francofon). Ultimele alegeri federale și regionale s-au desfășurat la 25 mai 2014, cel mai mare scor fiind obținut de Partidul Naționalist Flamand (N-VA), care s-a impus în Flandra. În Valonia, cel mai mare scor a fost înregistrat de socialiștii francofoni (PS), în timp ce în regiunea Bruxelles — Capitală, socialiștii francofoni (PS) și-au împărțit victoria cu liberalii francofoni (MR), plasați îndeaproape pe locul doi. Membrii Camerei Reprezentanților sunt aleși direct, prin sistemul de vot reprezentare proporțională, în timp ce cei 60 de membri ai Senatului sunt aleși indirect de către parlamentele entităților federate (regiuni și comunități).
În ceea ce privește sistemul de partide, acesta este unul multipartit, fragmentat, în prezent, fiind reprezentate în Parlament nu mai puțin de 12 formațiuni politice, conform site-urilor http://www.lachambre.be/și http://www.senate.be/. Cel mai mare partid belgian din 2010 până prezent este Partidul Naționalist flamand (N-VA), de orientare conservatoare, care se luptă pentru independența Flandrei. Centrul democrat umanist (cdH) este un partid politic creștin-democrat francofon, membru al Partidului Popular European și actual membru al guvernelor din Valonia și Bruxelles.
Partidul Creștin-democrat flamand (CD&V) a fost pentru o lungă perioadă partidul politic dominant din Flandra, în prezent formațiunea făcând parte din Guvernul național al lui Charles Michel. Fostul președinte al Consiliului European, Herman von Rompuy (2010-2014) a fost membru al CD&V. Mișcarea Reformatoare (MR) este un cartel politic francofon care reunește Partidul reformator liberal (PRL), Partidul pentru libertate și progres (PFF), Mișcarea cetățenilor pentru schimbare (MCC) are o orientare liberală, unul dintre foștii lideri ai formațiunii fiind actualul premier Charles Michel.
Partidul Socialist (PS) este cel mai mare partid din Valonia, membru al Partidului Socialist European, condus în prezent de profesorul de Științe politice, Paul Magnette, și care militează pentru unitatea statului belgian. Pentru prima dată după 26 de ani, PS este absent din guvernul federal belgian.
Belgienii votează la șase tipuri diferite de scrutin: alegeri europene, alegeri legislative, alegeri regionale, alegeri comunitare, alegeri provinciale și alegeri comunale. Belgia este una dintre țările în care votul obligatoriu este o instituție cu tradiție (introdus în 1893), cetățenii care nu participă la vot riscând sancțiuni. Fără un motiv întemeiat, absenteismul este considerat infracțiune, cetățenii care absentează riscând amendă de la 27,50 la 55 de euro pentru prima absență și de 137,50 de euro pentru recidive. Pe lângă sancțiunile contravenționale, există și sancțiuni administrative, potrivit cărora persoana care a absentat de la vot de patru ori în 15 ani, poate fi ștearsă de pe listele electorale pentru o perioadă de zece ani, menționeazăhttp://www.lepoint.fr/. Votul obligatoriu în Belgia și-a dovedit eficiența, având în vedere că din 1946 până în 2014 rata participării la vot nu a scăzut sub 89%, conform site-ului idea.int.
Comentează