Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

22 de străini sunt scoşi din ţară sub escortă, cu interdicţie de a reveni cinci ani

Politia Republicii Moldova
Politie moldova

Poliţiştii de imigrări din Arad vor scoate din ţară sub escortă, marţi, 22 de străini care se aflau în custodia autorităţilor, urmând ca aceştia să primească o interdicţie de cinci ani pentru a reveni pe teritoriul României, potrivit Agerpres.

Misiunea este desfăşurată de către poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică Arad.

Străinii sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, din Bangladesh, Afganistan, Siria şi India - se arată într-un comunicat de presă transmis de IGI.

"Cetăţenii străini au intrat ilegal în ţara noastră, în cursul anului curent, 13 dintre aceştia solicitând o formă de protecţie internaţională la depistare. Cererile lor au fost respinse în procedura de azil ca nefondate şi, întrucât la finalizarea procedurii nu au părăsit România în termen de 15 zile, pe numele lor a fost instituită măsura de luare în custodie publică până la îndepărtare. Ceilalţi nouă migranţi se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării în trecere ilegală a frontierei de stat a României", precizează comunicatul IGI.

Pe durata menţinerii custodiei publice, autorităţile au urmat procedurile pentru scoaterea din ţară în baza Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Serbia.

"La finalizarea procedurilor, cele 22 de persoane sunt conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităţilor din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora se va institui măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată", a mai transmis IGI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.