Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

24 de localităţi din Teleorman au fost afectate de inundaţii: DJ 503 rămâne închis în zona Drăgăneşti Vlaşca

alerta

Peste 500 de gospodării din Teleorman sunt inundate, DJ 503 rămâne închis din cauza apei de pe carosabil în zona Drăgăneşti Vlaşca, în total 24 de localităţi din judeţ sunt afectate de inundaţii, se arată într-un comunicat al ISU Teleorman, remis, miercuri seara, Agerpres.

''În ceea ce priveşte situaţia generală existentă la nivelul judeţului Teleorman, actualizată cu ultimele raportări din teren, la ora 18.00, aceasta se prezenta astfel: 24 localităţi afectate, 20 locuinţe, 190 anexe gospodăreşti, 327 curţi, 105 beciuri, 15 ml gard beton afectat de viitură, 20 spaţii comerciale, 2 baze sportive/teren sport/stadion, 1 parc orăşenesc, 844 fântâni, 7 poduri, 49 podeţe, cca. 1013,6 ha teren arabil, 652 ha păşune/fâneaţă, 35 ha izlaz comunal, 130 ha pădure, 0,1 km drum naţional - DN6 (E 70), 13,7 km drum judeţean (DJ 612 - 12,5 km, DJ 503 - 0,2 km, DJ 504 - 1 km), 23,98 drum comunal/străzi, 1 stradă (mun. Turnu Măgurele), 1,7 km drum forestier'', precizează ISU Teleorman.

Având în vedere faptul că în 24 localităţi din judeţul Teleorman s-au produs inundaţii locale, cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte recomandările autorităţilor şi să se informeze periodic asupra evoluţiei situaţiei hidrologice din zonele respective, iar în cazul în care au probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă, alimente, medicamente sau alte materiale de strictă necesitate, să apeleze imediat la sprijinul autorităţilor locale.

De asemenea, cei care vor să plece la drum sunt sfătuiţi să se informeze în prealabil dacă pe ruta aleasă sunt restricţii sau se poate circula în condiţii normale.

Ca urmare a revărsării râului Câlniştea în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, DJ 503 este inundat cu apă, cu o adâncime de circa 40 cm, motiv pentru care acest sector de drum este închis traficului rutier. Participanţii la trafic sunt rugaţi să folosească ruta ocolitoare pe DC 18 Drăgăneşti Vlaşca - Comoara - Botoroaga, cu reintrare pe DJ 503 Botoroaga - Videle. De asemenea, o porţiune din E 70, aflat la intersecţia cu DJ 503, este inundat cu apă, cu o adâncime de circa 20 cm, motiv pentru care traficul rutier este îngreunat.

''În comuna Drăgăneşti-Vlaşca (sat Drăgăneşti Vlaşca, sat Văceni, sat Comoara) s-a intervenit cu echipaje ISU (1 ofiţer, 29 subofiţeri, 2 MP-R, 1 APIC şi 2 ACI) pentru evacuarea apei. Sunt afectate 10 case, 26 anexe gospodăreşti, 20 spaţii comerciale, 1 bază sportivă - Şcoala Gimnazială Drăgăneşti Vlaşca, 3 podeţe, 20 fântâni, 22 ha teren arabil, 0,5 km străzi, 0,1 km DN 6 (E 70) şi 0,2 km DJ 503. La ora 18.00, deoarece apa a început să scadă, 20 de pompieri dislocaţi de la Detaşamentul Videle în loc. Drăgăneşti Vlaşca au fost retraşi la bază'', se mai arată în comunicatul ISU Teleorman.

Conform sursei citate, deoarece pe DJ 504, în comuna Orbeasca, sat Lăceni, s-a circulat cu dificultate, traficul rutier a fost dirijat de echipajele rutiere ale IPJ Teleorman.

Pompierii au mai intervenit pentru evacuarea apei din gospodării în localităţile Orbeasca, Videle (două case şi parcul orăşenesc pe aproximativ 500 mp), Ţigăneşti (30 curţi, stadionul comunal şi 35 hectare izlaz comunal).

În comunicatul ISU Teleorman se mai precizează că situaţia debitelor şi nivelurilor pe râurile aflate sub incidenţa avertizărilor hidrologice este monitorizată în permanenţă de către autorităţile locale, pompieri şi reprezentanţi SGA (Sistemul de Gospodărire a Apelor, n.r.), astfel încât orice situaţie de urgenţă să poată fi gestionată în mod eficient.

''Situaţia din localităţile afectate de inundaţii este atent monitorizată de către autorităţile locale şi judeţene, pe teren fiind în permanenţă prezenţi preşedintele CJSU Teleorman - dl. Prefect Florinel Dumitrescu, inspectorul şef al ISU Teleorman - colonel Marius Stancu, primarii localităţilor afectate şi reprezentanţii SGA Teleorman, care au luat măsurile necesare şi au condus operaţiunile pentru evitarea producerii de pagube materiale suplimentare'', mai informează ISU Teleorman.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ''A.D. Ghica'' al judeţului Teleorman solicită cetăţenilor anunţarea oricăror situaţii care pot pune în pericol viaţa şi bunurile materiale pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.