Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

24 noiembrie, ziua în care Karim Benzema ar putea intra în pușcărie în dosarul 'afacerea sextape'

benzema mbappe

Procesul "afacerii sextape", în care Parchetul a cerut, la Versailles, 10 luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de 75.000 de euro împotriva fotbalistului francez Karim Benzema, s-a încheiat vineri, iar verdictul va fi pronunţat pe 24 noiembrie, a indicat preşedintele tribunalului, transmite AFP.

Împotriva celorlalţi patru inculpaţi urmăriţi în acest caz pentru tentativă de şantaj, ministerul public a cerut pedepse cuprinse între 18 luni de închisoare cu suspendare şi patru ani de închisoare, scrie agerpres.ro.

Benzema, atacantul lui Real Madrid, este judecat în scandalul "sextape", care l-a vizat pe fostul său coleg Mathieu Valbuena, pentru "complicitate la tentativă de şantaj", riscând până la cinci ani de închisoare şi o amendă de 75.000 de euro.

Karim Benzema este acuzat că i-ar fi ajutat pe şantajişti, îndemnându-l pe Valbuena să le plătească suma solicitată, pentru ca acesta să evite posibila difuzare a înregistrării video respective.

Scandalul a izbucnit în vara lui 2015, când mai multe persoane au încercat să obţină bani de la Valbuena, pe care l-au ameninţat cu difuzarea unei înregistrări video cu scene intime în care apare şi actualul mijlocaş al lui Olympiakos Pireu.

Parchetul a cerut patru ani de închisoare şi 15.000 de euro amendă împotriva lui Mustapha Zouaoui, considerat "cordonul ombilical" al acestei afaceri; doi ani de închisoare şi 5.000 de euro amendă împotriva lui Karim Zenati, prieten din copilărie cu Benzema; 18 luni de închisoare şi 15.000 de euro amendă împotriva lui Axel Angot, care a găsit înregistrarea video şi a păstrat-o în vederea unei utilizări ulterioare; 18 luni de închisoare cu suspendare şi 5.000 de euro amendă împotriva intermediarului Younes Houass.

Unul din avocaţii lui Benzema, Antoine Vey, a cerut tribunalului să renunţe la acuzaţiile aduse clientului său. "Elementul intenţional al infracţiunii" reproşate atacantului de 33 de ani nu este caracterizat, a subliniat el.

Dosarul a fost construit pe baza a "ceea ce a simţit" Valbuena, a afirmat Vey, denunţând "ipotezele şi speculaţiile" avansate de acuzare.

Toţi avocaţii apărării au criticat un dosar slab, care nu merita în opinia lor un asemenea tratament din partea acuzării şi un asemenea ecou în presă.

"Ne putem întreba ce-i interesează cu adevărat pe francezi în această afacere? Sexul? Banii? Fotbalul? În orice caz nu aspectul judiciar", a spus Vey.

"Nu am fi petrecut atâta timp cu acest dosar dacă nu ar fi fost Karim Benzema", a recunoscut joi procurorul Julien Eyraud.

Benzema "se include în această echipă, se asociază în acest proiect" de tentativă de şantaj cu o înregistrare video cu scene intime, a subliniat joi procuroarea Segolene Mares.

Absenţa lui Benzema de la proces nu este "o strategie judiciară", a declarat vineri Vey, care a subliniat "presiunea sportivă" din jurul clientului său, care a disputat marţi un meci în Ucraina în Liga Campionilor şi trebuie să pregătească El Clasico de duminică împotriva lui FC Barcelona.

Selecţionerul Didier Deschamps contează mai mult ca oricând pe el în vederea Cupei Mondiale programate în noiembrie şi decembrie 2022 în Qatar, unde francezii îşi vor apăra titlul, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.