DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

270 de poliţişti, inspectori vamali şi fiscali din România, Bulgaria şi Ungaria s-au specializat în combaterea fraudelor intracomunitare

Politia Română
Politia Nationala romana politie

Un număr de 270 poliţişti, inspectori vamali şi fiscali, reprezentanţi ai Ministerului Public, experţi ai DLAF, din România, Bulgaria şi Ungaria, s-au specializat în combaterea fraudelor cu achiziţii intracomunitare care afectează bugetul UE, printr-un proiect implementat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj şi finanţat de OLAF.

Potrivit IPJ Dolj, din cei 270 de participanţi la proiect, 220 au fost din România, 30 din Bulgaria şi 20 din Ungaria.

Obiectivul general al proiectului RAISA "Creşterea conştientizării şi îmbunătăţirea metodelor de lucru ale actorilor implicaţi în lupta împotriva fraudei cu achiziţii intracomunitare care afectează bugetul UE" a fost îmbunătăţirea metodelor şi tehnicilor de investigare, precum şi a cunoştinţelor lucrătorilor implicaţi în lupta împotriva fraudei cu achiziţii intracomunitare în România, Ungaria şi Bulgaria, potrivit Agerpres.

"În demersul întreprins de instituţia noastră pentru a face front comun împotriva fraudei cu achiziţii intracomunitare cu celelalte instituţii de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu, ni s-au alăturat: IPJ Alba, IPJ Arad, IPJ Braşov, IPJ Giurgiu, IPJ Mehedinţi, Direcţia Regională Vamală Craiova (din România); IPJ Bekes şi Agenţia Naţională Vamală şi Fiscală (din Ungaria) şi Direcţia Vamală Lom, Direcţia Regională de Poliţie Vidin şi Direcţia Regională de Poliţie Vratsa (din Bulgaria). În realizarea schimbului de experienţă şi bune practici am beneficiat de sprijinul experţilor din cadrul Departamentului pentru Lupta Antifraudă, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Economice - IGPR şi din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. Obiectivele specifice au fost creşterea gradului de conştientizare în rândul agenţiilor de aplicare a legii din Romania, Ungaria şi Bulgaria cu atribuţii privind lupta împotriva fraudei cu achiziţii intracomunitare; îmbunătăţirea cunoştinţelor profesionale a specialiştilor de investigarea fraudelor, funcţionarilor vamali şi fiscali din cele trei ţări cu privire la tehnicile şi metodele de investigaţie folosite în lupta împotriva fraudei cu achiziţii intracomunitare", informează IPJ Dolj.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a afirmat, joi, la conferinţa de presă prilejuită de închiderea proiectului că apreciază eforturile depuse pentru îmbunătăţirea nivelului de pregătire al poliţiştilor, inspectorilor vamali şi fiscali, prin intermediul unor programe cu finanţare europeană.

"În baza parteneriatului încheiat anul trecut, ne vom ocupa de reabilitarea sediului Poliţiei Segarcea, cu fonduri europene. În plus, vom face tot posibilul să sprijinim atât demersurile instituţiei, cât şi nevoia de a îmbunătăţi dotările sau condiţiile de lucru ale lucrătorilor de poliţie", a spus Cosmin Vasile.

Valoarea totală a proiectului a fost de 102.104,02 euro, din care 81.683,21 euro a reprezentat finanţarea OLAF, iar suma de 20.420,81 euro, cofinanţarea IPJ Dolj. Perioada de implementare iniţială a fost de 14 luni, însă ca urmare a măsurilor instituite la nivel naţional şi european în contextul prevenirii şi combaterii pandemiei cu SARS-COV 2, aceasta a fost extinsă cu 12 luni, astfel că activităţile propuse s-au desfăşurat pe parcursul a 26 de luni (1 decembrie 2019 - 31 ianuarie 2022).

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.