DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

28 din cei 30 de pasageri ai unui autocar au fost răniţi după ce acesta s-a răsturnat în sud-estul Austriei

salzburg24.at
autocar rasturnat austria

Douăzeci şi opt din cei 30 de pasageri care călătoreau cu un autocar în sud-estul Austriei au fost răniţi luni după ce vehiculul lor s-a răsturnat, informează DPA.

Cinci dintre pasageri, în vârstă, au fost grav răniţi în accidentul produs pe un drum de ţară în Tiefenbach, în landul Stiria, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Autocarul s-a ciocnit lateral cu un camion la o curbă a drumului, potrivit autorităţilor, relatează Agerpres.ro.

Şoferul autocarului, în care se afla un grup de pensionari din landul Austria Inferioară, a fost rănit uşor, potrivit agenţiei APA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.