Comisia Europeană a îndemnat miercuri statele membre ale UE să-şi 'intensifice eforturile' pentru a-i primi pe solicitanţii de azil aflaţi în prezent în Grecia, estimând că este 'posibil' să fie repartizaţi circa 30.000 de migranţi eligibili conform planului european de relocare până la sfârşitul lui 2017, informează AFP.
Acest plan, adoptat în urmă cu un an, a permis până acum repartizarea a doar 5.651 de solicitanţi de azil din Grecia şi Italia, potrivit unor cifre publicate miercuri de executivul european. Obiectivul iniţial, fixat în septembrie 2015, era de a reloca 160.000 de persoane din aceste ţări, în decurs de doi ani.
'Datorită întăririi capacităţilor serviciului de azil al Greciei şi dacă statele membre îşi intensifică eforturile, ar trebui să fie posibilă mutarea candidaţilor la relocare care se află încă în Grecia (circa 30.000) până la sfârşitul anului viitor', a estimat miercuri, într-un comunicat, Comisia Europeană.
'Relocarea este condamnată la succes', a estimat comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, care a preferat să sublinieze mai degrabă 'eforturile sporite consimţite de statele membre în timpul ultimelor luni' decât dificultăţile care apar în aplicarea acestui plan controversat.
'Cu peste 1.200 de relocări numai în luna septembrie', a subliniat Avramopoulos, s-a demonstrat că 'este posibil să fie accelerat procesul, dacă există voinţă politică şi un simţ al responsabilităţii'.
Începând din septembrie 2015, data în care a fost adoptat acest plan, 4.455 de solicitanţi de azil au fost transferaţi din Grecia şi 1.196 din Italia, dintr-un obiectiv fixat iniţial la 160.000 de persoane ce urmau a fi relocate.
Însă acest obiectiv a fost revizuit în scădere cu 54.000 de locuri (din totalul celor 160.000 de relocări) pe care UE a decis să le facă disponibile în cadrul acordului privind migraţia încheiat cu Ankara, pentru a primi direct refugiaţi sirieni în UE dinspre Turcia.
Punerea în aplicare a acestui acord cu Turcia 'a continuat', şi-a exprimat la rândul său satisfacţia prim-vicepremierul Comisiei Europene, Frans Timmermans, subliniind scăderea considerabilă a numărului de migranţi sosiţi în Grecia.
'Sosirea în medie a 85 de persoane pe zi începând din iunie' pe coasta Greciei dinspre Turcia, 'comparativ cu peste 1.700 de nou-sosiţi zilnic în luna care a precedat' încheierea acestui acord (în martie) şi '7.000 de migranţi sosiţi zilnic în octombrie 2015', 'arată clar că este posibil să fie distrus modelul economic al traficanţilor' de migranţi, a punctat Comisia Europeană.AGERPRES
30.000 de solicitanţi de azil din Grecia urmează să fie relocaţi în UE până la sfârşitul lui 2016
Explorează subiectul
Articole Similare

2.627
Ursula von der Leyen convoacă de urgență Colegiul de Securitate al UE: 'Să nu existe o nouă escaladare'
2.627

3.358
Liderii Europei se poziționează în războiul dintre SUA-Israel și Iran: Evoluţiile sunt extrem de îngrijorătoare
3.358

61.808
Dezvăluiri după aproape 10 ani - Tudorel Toader arată cum a făcut România posibilă înființarea EPPO
61.808

4.409
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
4.409

252
Adrian Axinia (europarlamentar AUR): „Avem un Președinte ilegitim posibil infractor. El trebuie suspendat și demis din funcție”
252

211
Gheorghe Piperea: Strategia pașilor maximali
211

17.967
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
17.967

5.907
Biserica Ortodoxă Română, în „război” cu Bruxellesul pe o temă extrem de sensibilă: scandalul care a generat o reacție fermă
5.907

2.497
Ursula von der Leyen forțează acordul UE-Mercosur: Se aplică provizoriu în statele UE, chiar dacă Parlamentul European a sesizat CJUE
2.497

3.313
Orban ține UE în șah: Ungaria blochează sancțiunile împotriva Rusiei și cere în schimb un împrumut uriaș
3.313

1.702
Ambasadorii lui Trump din Europa aduc un stil nou de diplomaţie, mai agresivă şi mai conflictuală - POLITICO
1.702

921
Europa continuă să finanțeze războiul Rusiei - Roberta Metsola denunță eșecul sancțiunilor: 'Trebuie să facem mai mult, situația este inacceptabilă'
921

302
Roxana Mînzatu, după discuţia cu premierul Ilie Bolojan: Îmi doresc ca România să fie un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte implementarea proiectelor din Fondul Social European Plus, pentru care există o alocare de 7,2 miliarde de euro
302

















Comentează