Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

300 de lei în doar 10 minute. O femeie a înșelat mai mulți oameni cu un formular fals, nu și pe jandarmi / Povestea acesteia s-a încheiat la poliție

cersit

O femeie a fost prinsă vineri de jandarmi în timp ce strângea bani de la oameni în parcarea unui centru comercial din Târgoviște, pretinzând că este de la o fundație umanitară. Avea, însă, un formular fals. În doar câteva minute, reușise sa strângă peste 100 de lei.

Femeia pretindea, conform jandarmilor, că are deficiențe de auz și vorbire, pentru a-i convinge pe cei din jur să o ajute cu bani.

A atras atenția jandarmilor prin faptul că prezenta trecătorilor un formular ce părea a fi falsificat, cu inscripția unei asociații regionale pentru persoane cu handicap, care, în realitate, nu există.

Jandarmii nu au fost deloc surprinși în momentul în care femeia a început să vorbească. Aceasta le-a povestit că lucrează la o fundație de binefacere și strânge fonduri pentru persoanele cu handicap și copiii săraci. În doar câteva minute, reușise sa strângă peste 100 de lei.

În urma verificărilor, jandarmii au descoperit că femeia, în vârstă de 31 de ani, avea aceeași localitate de domiciliu cu doi bărbați din Ialomița, prinși acum câteva zile în timp ce strângeau bani de la oameni, în aceeași parcare, pretinzând că sunt de la o fundație umanitară. Ei adunaseră 300 de lei în 10 minute.

"Povestea" s-a încheiat la sediul Poliției Târgoviște, unde a fost dusă femeia de către jandarmi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.