Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

35 de migranţi au fost prinşi la frontieră pe câmp sau ascunşi în autovehicule

News.ro
Constanţa migranţi ilegali Poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni au prins 35 de migranţi din Nepal, Egipt, Pakistan, Bangladesh, Pakistan şi Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în autovehicule sau mergând pe jos, pe câmp, spre ţara vecină, potrivit Agerpres.

În Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Turnu, în timp ce era verificată o autoutilitară înmatriculată în Polonia şi condusă de un ucrainean, au fost descoperiţi 12 migranţi.

"Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, opt paleţi pe ruta România-Austria. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 12 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noştri au stabilit că sunt opt cetăţeni din Nepal şi patru cetăţeni din Egipt", a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad, care a precizat că străinii "intenţionau să ajungă în mod fraudulos în diverse state din vestul Europei".

De asemenea, la PTF Nădlac II, în timp ce era verificat un autoturism condus de un român în vârstă de 54 de ani, într-un locaş special amenajat în partea din spate a maşinii (bancheta din spate fiind tăiată), au fost găsite ascunse două persoane din Pakistan.

În zona localităţii Borş, poliţiştii de frontieră bihoreni au prins, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, 21 persoane care se deplasau pe jos. Acestea sunt din Bangladesh, Pakistan şi Afganistan, având vârste cuprinse între 19 şi 53 de ani.

În toate cazurile, migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, iar cei doi şoferi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.