Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a fost alertat, marţi, după ce un bărbat care renova o şură a găsit mai multe cartuşe de infanterie, potrivit Agerpres.
Potrivit Biroului de Presă al ISU Harghita, specialiştii pirotehnişti au ridicat 350 de cartuşe, calibrul 7,92, care provin din al Doilea Război Mondial şi le-au depozitat în condiţii de siguranţă, urmând să fie distruse.
Specialiştii ISU atrag atenţia cetăţenilor ca atunci când descoperă elemente de muniţie să nu le atingă, să nu le mişte, să nu le lovească şi să sune imediat la numărul de urgenţă 112.
În Harghita, se descoperă în mod frecvent elemente de muniţie din timpul conflagraţiilor mondiale, cele mai multe atunci când se efectuează lucrări agricole sau de construcţii, dar sunt şi cazuri când sunt găsite accidental de către detectorişti autorizaţi.






























Comentează