Poliţiştii clujeni au aplicat 39 de amenzi pentru încălcări ale legii privind protecţia animalelor, cu ocazia unor acţiuni de prevenire derulate în judeţ, potrivit Agerpres.
Potrivit IPJ Cluj, în perioada 8 - 9 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au desfăşurat o serie de activităţi pe linia legislaţiei specifice în domeniul protecţiei animalelor, în vederea prevenirii victimizării populaţiei împotriva unor potenţiale atacuri canine ale exemplarelor din categoriile agresive sau periculoase ori a celor fără stăpân, prezente pe domeniul public.
''În cadrul activităţilor, poliţiştii au efectuat controale pentru verificarea respectării prevederilor legale şi au efectuat 5 informări către unităţile administrativ teritoriale, pe raza cărora a fost constatată prezenţa unor exemplare canine pe domeniul public, în vederea luări măsurilor legale ce le revin conform OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân şi art. 7 din OUG nr. 55/2002 privind regimul câinilor periculoşi sau agresivi'', se arată într-un comunicat transmis, marţi, de IPJ Cluj.
În urma acţiunilor de control, poliţiştii au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.000 de lei, şi anume 11 la Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, 15 la OUG nr. 155/2001 pentru aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, 8 la OUG 55/2002 - privind regimul de deţinere a câinilor fără stăpân, 4 la Legea 61/1991 - pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 1 la HG nr. 984/2005.
Comentează