Conflictul din Siria intră duminică în al cincilea an, în contextul în care regimul lui Bashar al-Assad se simte încurajat de faptul că atenţia comunităţii internaţionale s-a mutat asupra crizei umanitare, exacerbate de ascensiunea gripării Statul Islamic (SI), scrie Agence France-Presse pe site.
Peste 210.000 de oameni au fost ucişi, iar jumătate din populaţia ţării nevoită să se refugieze din calea luptelor, determinând organizaţii în domeniul drepturilor omului să acuze comunitatea internaţională de "abandonarea Siriei".
Ţara a fost împărţită în bucăţi între forţele guvernamentale, grupări jihadiste, luptători kurzi şi restul rebelilor nejihadişti.
Eforturile diplomatice sunt blocate, după ce două runde de negocieri de pace nu au condus la niciun progres şi după eşecul unei propuneri de armistiţiu la Alep.
Reprimarea guvernamentală feroce asupra demonstraţiilor, de la originea conflictului, a fost cea care a condus la militarizarea acestuia şi transformarea lui într-un război pe mai multe fronturi.
Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) apreciază că Siria este în prezent "cea mai importantă urgenţă umanitară".
Aproximativ patru milioane de persoane au fugit în străinătate, dintre care peste un milion în Libanul vecin.
În ţară, peste şapte milioane de persoane au fost deplasate, iar potrivit ONU peste 60% din populaţie trăieşte, în prezent, în sărăcie.
Infrastructura ţării a fost decimată, moneda este în cădere liberă, iar unii economişti afirmă că ţara a fost aruncată cu aproximativ 30 de ani în urmă din punct de vedere economic.
ONG-uri cu activitate în domeniul drepturilor omului au documentat încălcări grave. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra, a anunţat săptămâna aceasta că aproximativ 13.000 de persoane au fost torturate până la moarte, în detenţie, de către Guvern, de la începutul conflictului.
Alte zeci de mii de persoane se află în continuare în închisorile regimului şi în centre de detenţie, multe dintre ele fiind dispărute după ce sunt arestate.
În pofida unui val de proteste internaţionale şi acuzaţii potrivit cărora regimul a folosit armament chimic împotriva propriului popor, în august 2013, preşedintele Bashar al-Assad se agaţă de putere.
Forţele care-i sunt loiale şi-au consolidat strânsoarea asupra capitalei siriene, Damasc, şi încearcă să încercuiască rebelii în cel de-al doilea cel mai important oraş din ţară, Alep (nord).
Atacurile s-au intensificat, iar forţele guvernamentale recurg tot mai mult la butoaie cu explozivi pe care le larghează pe post de bombe. Însă regimul al-Assad dezminte aceste acuzaţii, în pofida unei documentări ample.
Îndemnurile la demisia liderului sirian au devenit tot mai moderate, în contextul în care atenţia internaţională se concentrează asupra ameninţării reprezentate de către gruparea jihadistă Statul Islamic.
Unii diplomaţi afirmă că există o nouă voinţă, de a i se acorda lui Bashar al-Assad un rol în viitorul ţării, şi Washingtonului, cel mai dur oponent al regimului, şi-a schimbat retorica la acest capitol.
Direcorul CIA John Brennan a declarat vineri la Washington că este îngrijorat de "colapsul" Guvernului Siriei, care ar putea deschide calea unei preluări a controlului de către islamişti.
De asemenea, secretarul de Stat american John Kerry a subliniat că prioritatea Washingtonului este înfrângerea SI.
- Perspective reduse de pace
Statele Unite au format o coaliţie de luptă împotriva SI atât în Siria, cât şi în Irak, ţări în care jihadiştii deţin controlul asupra unor zone extinse şi în care au proclamat un "califat".
Atacuri aeriene care susţin eforturile luptătorilor kurzi la sol, în Siria, au respins SI din unele zone, însă gruparea continuă să exercite un control semnificativ.
De asemenea, SI a atras mii de luptători străini, mulţi din Occident, provocând îngrijorări faţă de perspectiva unor atacuri pe care aceşti jihadişti le-ar putea comite în ţările de origine după ce revin de pe front.
Însă, în pofida atenţiei internaţionale, există puţine şanse de soluţionare a conflictului pe cale paşnică.
Două runde de negocieri, mediate de către ONU, în Elveţia, au eşuat să aducă vreun progres, iar Staffan de Mistura, al treilea emisar special ONU pentru Siria, s-a bucurat de puţin succes prin propunerea unui armistiţiu local la Alep.
Rusia, un aliat-cheie al lui al-Assad, a iniţiat un dialog separat şi urmează să găzduască negocieri la Moscova în aprilie, însă nu este clar dacă opoziţia siriană recunoscută la nivel internaţional va participa.
Un grup de 21 de agenţii umanitare au criticat miercuri, într-un raport, Consiliul de Securitate al ONU pentru că a eşuat să-şi implementeze rezoluţiile vizând o îmbunătăţire a situaţiei umanitare în Siria şi să pună capăt războiului din această ţară, catalogâd anul 2014 ca "cel mai negru an" al conflictului armat.
4 ani de război civil în Siria - O ţară distrusă şi impărţită între diverse facţiuni
Explorează subiectul
Articole Similare

886
Pare glumă, dar este cât se poate de real! Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au ajuns să cumpere nisip din Australia
886

56
După o serie de scheme frauduloase, adminstrația Trump blochează fondurile pentru îngrijirea copiilor în Minnesota
56

1.046
Fenomenul straniu al câinilor care trăiesc în zona de excludere de la Cernobîl: se fac ample cercetări asupra unor posibile implicații evolutive
1.046

125
O nouă serie de artiști care își anulează spectacolele programate, după ce numele lui Donald Trump a fost adăugat la Centrul Kennedy
125

633
Motivul pentru care Polonia cere Comisiei Europene să deschidă o investigaţie împotriva TikTok
633

581
Bulgaria se pregătește ca miercuri seară să devină al 21-lea membru al zonei euro / Temeri că mișcarea ar putea duce la creșteri de prețuri
581

42
Bursele europene au atins marţi un nou record la închidere
42

759
Franţa a comandat două avioane de supraveghere de tip GlobalEye de la gigantul suedez Saab. Care este valoarea fabuloasă a tranzacției
759

1.046
Justiția germană face un pas înapoi: procedurile împotriva oligarhului rus Alişer Usmanov, înghețate în schimbul plăţii unei sume de 10 milioane €
1.046

69
Israelul a anunțat că va opri zeci de organizații umanitare care lucrează în Gaza
69

1.231
Hoții au profitat de perioada liniștită a Crăciunului: jaf de 10 milioane de euro la o bancă din Germania
1.231

2.137
Suedia face un anunț trist: un animal faimos este declarat dispărut la nivel regional, după un deceniu de 'tăcere'
2.137

3.640
VIDEO Dacă nu era filmat, puțini ar fi crezut că există așa ceva: fenomen uimitor surprins pe coasta australiană
3.640

















Comentează