5 mașini au fost implicate într-un carambol pe autostrada A1

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 31-07-2022

Actualizat: 31-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cinci autovehicule au fost implicate, duminică dimineaţă, într-o coliziune pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 428, pe sensul către Deva, în apropierea localităţii Margina. Două persoane, între care un minor, sunt evaluate medical, scrie News.ro.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 428, pe sensul către Deva, în apropierea localităţii Margina, judeţul Timiş, s-a produs o coliziune în care au fost implicate cinci autovehicule”, transmite, duminică, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că, potrivit primelor date, două persoane au suferit răni uşoare, printre care şi un minor, ce se află în evaluare medicală la faţa locului.

Traficul rutier se desfăşoară doar pe a doua bandă, circulându-se în coloană pe aproximativ 3 kilometri.

Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 30-45 de minute.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri