Un număr de 50 de pachete cu dulciuri şi alimente pentru sărbătoarea trecerii dintre ani au fost dăruite miercuri, de pompierii din cadrul ISU Giurgiu, pentru tinerii cu HIV din judeţ, conform agerpres.
"Bucuria de a dărui a continuat şi în aceste zile, înaintea Anului Nou şi pentru că, de peste 11 ani, pompierii giurgiuveni sunt alături de Asociaţia 'Licurici', care are în grijă tineri din judeţul Giurgiu care suferă de o boală incurabilă, ţinută sub control cu ajutorul medicamentelor, tineri care fac parte din asociaţie încă de când erau copii şi au participat la toate acţiunile organizate de pompieri în preajma sărbătorilor. Astfel, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vlaşca al Judeţului Giurgiu au mers la sediul asociaţiei pentru a le oferi tinerilor pachete cu diferite produse alimentare", se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de ISU Giurgiu.
Având în vedere pandemia de COVID-19, pentru siguranţa acestora, cei 50 de membri nu au putut fi prezenţi la acţiune, însă mesajul de susţinere în lupta pe care aceştia o duc în fiecare zi pentru o viaţă normală va ajunge la ei prin intermediul conducerii asociaţiei.
"Bucuria de a dărui" este campania pe care pompierii giurgiuveni o organizează în preajma sărbătorilor, dorind să aducă aducă o rază de speranţă în inima unor oameni care se confruntă cu probleme de sănătate sau financiare.
50 de pachete cu dulciuri şi alimente pentru sărbătoarea trecerii dintre ani au fost dăruite de pompierii din cadrul ISU Giurgiu, pentru tinerii cu HIV
București
15°C
Articole Similare

46
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
46

858
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
858

1.509
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
1.509

45
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
45

118
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
118

41
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
41

3.634
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
3.634

43
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
43

37
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
37

1.399
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
1.399

5.284
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
5.284

51
Două persoane cercetate pentru contrabandă cu haine de brand și parfumuri, plasate sub control judiciar
51

31
Ziua păcălelilor, între mit și realitate: Ce spun istoricii despre 1 aprilie
31
















Comentează