DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

50.000 de doze de tratament anti-Covid de la laboratorul american Merck vor fi livrate în Franţa

zee5.com
Molnupiravir merck pastile medicament

Franţa a comandat 50.000 de doze de medicament anti-COVID-19 de la laboratorul american Merck, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, în timp ce autorităţile sanitare europene examinează acest tratament care ar putea fi crucial în lupta împotriva epidemiei, relatează AFP.

''50.000 de doze din acest medicament vor fi livrate în Franţa începând din ultimele zile ale lunii noiembrie sau primele zile ale lunii decembrie, adică de îndată ce tratamentele părăsesc liniile de producţie'', a declarat Olivier Véran în cadrul unei audieri în Senat.

Merck, numit MSD în afara Americii de Nord pentru a face deosebirea de un omonim german, a raportat rezultate foarte încurajatoare pentru acest antiviral la începutul lunii octombrie.

Potrivit laboratorului american, care a efectuat teste pe aproape 800 de pacienţi, dar încă nu a făcut publice detaliile, medicamentul MOLNUPIRAVIR reduce la jumătate riscul de spitalizare atunci când este administrat pacienţilor care tocmai au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.

Grupul a cerut autorizare pentru tratament atât de la autorităţile sanitare americane cât şi europene, acestea anunţând luni că demarează o procedură accelerată, potrivit Agerpres.ro.

Ministrul Véran a reamintit însă că acest tratament nu va fi singurul răspuns la epidemie, subliniind importanţa vaccinării împotriva COVID -19.

Costul tratamentului va fi crescut a priori. Ministrul francez nu a precizat cuantumul comenzii, dar, de exemplu, Statele Unite au comandat anul acesta 1,7 milioane de doze pentru 1,2 miliarde de dolari, adică aproximativ 700 de dolari pentru fiecare doză.

''Vaccinarea, mai mult tratament antiviral, mai mulţi anticorpi monoclonali, egal cu mult mai puţin impact asupra sănătăţii'', a insistat el.

În ansamblu, ''ne-ar proteja şi (...) în cazul unui val epidemic legat de o nouă variantă, pagubele provocate în acest caz fiind încă necunoscute'', a conchis ministrul francez al Sănătăţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.