Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

52 de suporteri au fost amendaţi de jandarmi după incidentele produse înainte de meciul UTA - Dinamo

bataie suporteri timisoara

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara a amendat 52 de suporteri după incidentele care au avut loc, duminică, înainte de meciul dintre UTA şi Dinamo, când susţinători ai celor două echipe s-au confruntat în stradă cu bâte, valoarea tuturor amenzilor fiind de 9.900 de lei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara, suporterii amendaţi au primit şi interdicţie de a mai participa la competiţiile sportive pe o perioadă de un an.

"Suporterii au fost sancţionaţi pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice. De asemenea, a fost sancţionat contravenţional organizatorul, cu două amenzi în valoare totală de 5.000 lei pentru nerespectarea obligaţiilor ce-i revin conform legii în ceea ce priveşte efectuarea unui control riguros al persoanelor la intrarea în stadion şi interzicerea accesului cu făclii, torţe, artificii, materiale explozive, incendiare sau fumigene, precum şi pentru depăşirea numărului maxim de spectatori prezenţi în arenă, în contextul actual al pandemiei de COVID-19", se arată în comunicat.

Cu câteva ore înainte de meciul de duminică, pe bulevardul Revoluţiei din Arad s-au întâlnit suporteri ai echipelor rivale. Protagoniştii aveau bâte şi au intrat în conflict. Un incident a fost surprins de camere de supraveghere instalate pe clădiri, imaginile ajungând în spaţiul online. În imagini se văd două grupuri de bărbaţi care au bâte şi care se confruntă în faţa unui restaurant. Câţiva bărbaţi din tabere adverse se lovesc, însă Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara, prezentă pentru a asigura măsurile de ordine la meci, a intervenit rapid şi i-a dispersat pe protagonişti.

"Aproximativ 40 de suporteri ai echipei UTA s-au îndreptat în zona unde se aflau fanii dinamovişti şi au avut loc un conflict spontan, la început verbal, apoi au fost aruncate diferite obiecte contondente. Jandarmii aflaţi în apropiere au intervenit şi au oprit escaladarea conflictului, în acest moment fiind desfăşurate cercetări pentru identificarea tuturor celor implicaţi în acest incident. Din primele informaţii, nu au fost răniţi şi nu a fost nevoie de suport specializat pentru îngrijiri medicale", transmitea, imediat după incident, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara.

Ulterior, poliţiştii arădeni au anunţat că s-au sesizat din oficiu, fiind deschise dosare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovirea sau alte violenţe şi distrugere. Poliţia informase că au avut loc două incidente, în locuri diferite din oraş.

"Incidentele între cele două galerii au avut loc în două locaţii din municipiu, un restaurant din zona centrală şi un local (bar) de pe malul Mureşului. În prima locaţie menţionată ar fi existat un scandal, fiind aplicate mai multe lovituri între membrii celor două galerii, în urma cărora s-au spart sticle, pahare şi veselă de pe mese. A fost necesară intervenţia jandarmilor Brigăzii Mobile Timişoara pentru a restabili ordinea", transmitea Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.