55.000 de euro pe lună plătește o închisoare pentru a întreține un deținut. A ajuns să cântărească 300 de kilograme

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 15-08-2025 01:45

Actualizat: 15-08-2025 04:45

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Cazul unui bărbat aflat în detenție în Austria a stârnit indignare la nivel național, după ce s-a aflat că statul plătește lunar aproximativ 55.000 de euro pentru întreținerea lui. Deținutul, în vârstă de 29 de ani și având aproape 300 de kilograme, necesită îngrijiri speciale.

Încarcerat inițial în închisoarea Josefstadt, bărbatul a fost mutat la penitenciarul Korneuburg, unde au fost instalate dotări adaptate nevoilor sale. Paturile din prima închisoare nu puteau susține greutatea sa, existând riscul de accidente.

content-image

Potrivit publicației Heute, acesta este cel mai greu deținut din Austria și este acuzat de apartenență la o rețea de trafic de droguri. În urma unei percheziții la locuința sa din Viena-Favoriten, poliția a descoperit 45 de kilograme de cannabis, 2 kilograme de cocaină, aproape 2 kilograme de amfetamină și peste 2.000 de pastile de ecstasy. Avocatul său, Philipp Wolm, respinge acuzațiile, susținând că bărbatul nu ar fi capabil să comită aceste fapte.

1.800 euro pe zi

În penitenciarul Korneuburg, deținutul beneficiază de un pat special, realizat pe comandă, și de supraveghere medicală permanentă asigurată de o firmă externă. Cheltuielile zilnice se ridică la aproximativ 1.800 de euro, ceea ce înseamnă circa 55.000 de euro pe lună. În comparație, un deținut obișnuit costă statul aproximativ 180 de euro pe zi.

Christian Lausch, purtător de cuvânt al Partidului Libertății din Austria, acuză guvernul că risipește banii contribuabililor în timp ce sistemul de sănătate se confruntă cu lipsuri. Nemulțumiri există și în rândul personalului penitenciar, care consideră că bărbatul ar trebui plasat într-un centru de îngrijire, ceea ce ar reduce semnificativ costurile.

content-image

Audiat doar prin videoconferință

Din cauza costurilor de transport deținutul nu mai este dus la audieri în mod fizic. În schimb, autoritățile au decis ca interogatoriile să aibă loc exclusiv prin apel video.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri