60 de kilograme de materiale pirotehnice, descoperite în urma unor percheziţii

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-12-2023

Actualizat: 24-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Şaizeci de kilograme de materiale pirotehnice au fost descoperite duminică, de poliţiştii din Dolj în urma unor percheziţii, potrivit news.ro

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii din cadrul Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul Criminalistic, Secţiei 1 Poliţie Craiova şi Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Bucovăţ, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au făcut duminică dimineaţa, două percheziţii, una în Craiova şi alta în comuna Coţofenii din Faţă.
“Astfel, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate, forţele de ordine au identificat cantitatea de 60 de kg de materiale pirotehnice, categoriile F2 şi P1, deţinute în vederea comercializării fără drept de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Craiova, obiectele fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au precizat poliţiştii.
Ei au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri