Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 679 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 248.250 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS), potrivit Agerpres.
Citește și: `Băiat deștept` din Energie RUPE TĂCEREA după 10 ani - `O vedeam pe doamna Udrea..
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite trei dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.
Încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165, operaţionalizat de Ministerul de Interne, apelurile fiind preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificare, precizează GCS.
Comentează