Ambasadorul rus la Bucureşti: Decizia de a interzice accesul avionului în care se afla Rogozin-un gest deloc pozitiv

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 18-05-2014

Actualizat: 18-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

 


'Domnul Rogozin împreună cu delegaţia oficială a Federaţiei Ruse au fost invitaţi în Moldova şi Tiraspol. A mers acolo, dar Ucraina nu i-a permis survolul prin spaţiul aerian şi a ales altă cale. A ajuns la destinaţie mai târziu cu două-trei ore. Anumite întâlniri cu autorităţi din Moldova au fost anulate din această cauză. (..) Apoi s-a spus că au fost nişte negocieri între autorităţile aeriene şi piloţi. Apoi s-a luat decizia de a nu permite avionului să treacă înapoi. Noi nu am considerat acest incident ca un gest prietenos. Era o delegaţie oficială în orice caz. Era viceprim-ministrul, ministrul Culturii, un număr de deputaţi şi alţi oficiali. A fost considerat un gest deloc pozitiv de către Federaţia Rusă', a afirmat Malginov, într-un interviu pentru Digi24. Referitor la postarea ulterioară de pe Twitter a vicepremierului rus, Malginov a precizat că el nu utilizează această reţea şi o consideră 'prea directă' şi 'emoţională'.


'Nu sunt o persoană cu avansate cunoştinţe tehnologice, nu sunt utilizator al Twitter sau altceva. Dar înţeleg că această sursă media este puţin prea directă, emoţională şi dacă politicienii lucrează cu ea trebuie să accepte regulile, dar, după cum am spus, poziţia oficială este exprimată de preşedinte, prim-ministru şi ministrul de externe. Suntem în contact cu Ministerul de Externe român pentru a ne explica reciproc poziţiile', a spus ambasadorul rus la Bucureşti. 

Întrebat dacă a clarificat acest incident cu MAE, oficialul rus a răspuns: 'Suntem în plin proces, da'. AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri