DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

69.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 25.300 mijloace de transport au trecut prin punctele de frontieră ale României, în ultimele 24 de ore

Mediafax
vama Nadlac

Aproximativ 69.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 25.300 mijloace de transport (dintre care 7.900 de automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează luni IGPF, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare au fost aproximativ 35.400 de persoane cu 12.500 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 34.500 persoane cu 12.800 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 26.300 de persoane şi 11.300 de mijloace de transport (2.000 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.500 de persoane cu 4.600 mijloace de transport.

Gest insolit la Vatican: Papa Francisc îi îndeamnă pe credincioşi să-şi plăteacă dările

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 52 de fapte ilegale (21 de infracţiuni şi 31 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 10.613,600 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 17.000 de lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 36 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.