Duminică a continuat ceea ce pare a fi debutul campaniei prezidențiale a Generalului Nicolae Ciucă, însoțit într-un eveniment în județul Brașov de Klaus Iohannis. Greu de înțeles dacă scopul asocierii a fost creșterea simpatiei pentru președinte, aflat la jumătatea cotei de încredere a premierului, sau scăderea celei pentru cel din urmă, însă ambii au reiterat ideile, pe cât de corecte, pe atât de tardiv exprimate, ale nevoii de echilibru în evitarea derapajelor cu iz rasist din discursul lui Viktor Orban de la Tușnad. În fond, ce puteau să spună?
Luni, probabil cel mai performant produs administrativ al muncii și gândirii anti-PSD aparținând tripletei Iohannis-Orban-Barna din 2020 - Clotilde Armand, desigur - și-a atacat din nou aliații: „PNL a votat în împotriva deschiderii parcării de sub Pasajul Basarab”. Singura miză a „Brătienilor de la Bancorex” nu poate fi, bănuim, decât bunăstarea șobolanilor adăpostiți de parcare, deveniți mascotele Sectorului 1. În aceeași zi, artizanul succeselor PNL-USR de la locale, Ludovic Orban a anunțat că formaţiunea sa va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională ordonanţa care prevede modificarea Codului fiscal. Mai precis, va face o solicitare doamnei Renate Weber, pe care, dincolo de jigniri, felurite amenințări și chiar o abuzivă demitere, o acuzase de partizanat politic, cerând chiar desființarea instituției. Consecvență, nu glumă. În fine, fostul ministru-reportofon al Transporturilor, civil de profesie, desigur, ne-a distrat declarând: „Socialismul cu epoleţi bagă mâna adânc în buzunarul celor care muncesc onest.” Totuși, bine că nu bagă ranga!
Marți, singurii care au reacționat vehement la prostiile și obrăzniciile lui Drulă au fost umaniștii, într-un comunicat absolut savuros, în care au demontat, punctual, ipocrizia „oamenilor noi”. Ca să nu se lase mai prejos față de colegii de la București, primarul Timișoarei a răspuns cu drăgălășenie și amabilitate publicului care l-a huiduit la un concert aniversar Phoenix: „Astăzi nu facem politică, dragilor”. Deh, doar plăcuțele suedeze, sudalmele, blestemele, amenințările, agresiunea și circul erau destinate exclusiv PE SE DE, în PEROADA când partidul nu era un stâlp al guvernării. Tot marți, șeful acesteia (al guvernării) a declarat, după o ședință a PNL, că așteaptă în ședința coaliției de guvernare ca UDMR să ofere „clarificări” după aplaudarea controversatului discurs al premierul maghiar. Întrucât liderii comunității sunt în concediu, „clarificările” vor întârzia. QED
Miercuri Capitala a ținut știrile. Întâi, trista și netunsa alcătuire ce promitea duș cald – și nu dușuri reci, așa cum probabil i s-ar cuveni lui în instituțiile de profil – pe 28 septembrie 2020, a spus că speră de la Executiv la o ridicare a plafonului de îndatorare pentru Bucureşti. Asta după ce timp de 2 ani ne-a spus cât de eficient a gestionat bugetul, tăind risipa prin blocarea marilor proiecte de infrastructură demarate în administrația anterioară. Poate ca răspuns la „performanța” salvatorului, Gabriela Firea și-a anunțat intenția de a reveni în fruntea Capitalei: „Dacă cetățenii mă vor vota, mă voi întoarce Primar General. […] Până în acest moment, nu mă îndoiesc de susținerea colegilor din partid, a președintelui Marcel Ciolacu, a secretarului general Paul Stanescu și a prim-vicepresedintelui Sorin Grindeanu” a spus ministrul Familiei.
Joi indicii ROBOR la 3, respectiv 6 luni, au atins valori-record, triplându-se față de începutul anului și asigurând o creștere cu minimum 50% a ratelor la creditele ipotecare. Pe lângă dificultățile crescânde ale datornicilor, evoluția va limita împrumuturile, și deci achizițiile, conducând și la scăderea pieței construcțiilor, indicator principal al dezvoltării și dinamicii economice. Totuși, important e că românii sunt mult mai sensibili la probleme pseudo-morale, precum „apărarea justiției” din 2017, așadar nu vom avea reacții sau convulsii sociale cauzate de falimentele personale, Și cum la noi „justiția” funcționează ca în piesele lui Eugen Ionescu, procurorii au clasat plângerea penală privind frauda la Sectorul 1, în vreme ce presupusa beneficiară a filmărilor compromițătoare ne-a spus că ea a fost dezavantajată. Vestea bună de joi, prea puțin mediatizată, din păcate, ține de normalitatea relațiilor dintre Stat și confesiunile religioase, probabil singurul domeniu la care țara noastră este model internațional de bune practici. După îndelungi eforturi, sprijinite de Secretariatul de Stat pentru Culte, s-a reușit obținerea unui spațiu lângă București pentru amenajarea unui cimitir al comunității musulmane. Până acum, rudele trebuiau să își transporte morții la sute de kilometri pentru a le organiza funeraliile conform ritualului islamic.
Vineri am aflat că experţii CIA au publicat la începutul acestei luni un raport asupra dezastrului demografic al României. Având în vedere sursa cercetării, ne așteptăm ca după celebrul și prodigiosul program prezidențial „România educată”, să urmeze și cel intitulat „România populată”. La care USR va propune soluția ca și bărbații să nască. Eventual pui clociți din ouă. În același spirit, un oarecare senator USR susţine că activitatea primăriei Iaşi este blocată pentru că edilul Mihai Chirica nu mai semnează documente privind dezvoltarea oraşului, de frica DNA. Se zice că „edilul” bucureștean cu nume de copil mic nu semnează de doi ani, deși procurorii nu par să-l deranjeze. La fel ca și arătarea din celebra peliculă Stăpâna Șobolanilor III: cum să furi voturi și să nu pățești nimic. Dar astea nu par să deranjeze pe respectivul.
CONSTATAREA SĂPTĂMÂNII este scurtă și eternă: la nivel institutional reacționăm întârziat și mimetic în chestinile internaționale, fără profil propriu, convingeri sau mize de țară; la nivel popular, suntem animați mai degrabă de scandaluri obscure și triviale, nicidecum de marile probleme care ne afectează existența zilnică. Iar de ales, alegem personaje ca în poză. Atât s-a putut!
7 ZILE ÎN ROMÂNIA - atât s-a putut
Explorează subiectul
Articole Similare

50
VIDEO 'Ce mai poți face cu un leu în București?' - Propunerea surprinzătoare a unui candidat: 'Din 8 decembrie!'
50

219
Cercetătorii au reușit imposibilul: AI-ul care îți transformă gândurile în propoziții reale
219

1.172
Un fost ministru al Muncii dezvăluie 'bombița cu ceas' din sistemul public! 'Ajung și la 80% din salariu'
1.172

2.078
Sondaj CURS| Se ascute bătălia pentru Primăria Capitalei: Patru candidați s-au desprins aproape decisiv. Jocurile mari le fac candidatii “mici”
2.078

1.036
Femeia ajunsă premier la Tokyo a provocat China să recomande cetăţenilor săi evitarea călătoriilor în Japonia
1.036

1.244
Respiro crucial - SUA îi salvează pe bulgari de la criza carburanților: ce derogare au obținut pentru sancțiunile Lukoil
1.244

487
Biserica Greco-Catolică are un nou Arhiepiscop Major - Nicușor Dan: 'Un testament al credinței și al iubirii trebuie dus mai departe'
487

1.477
VIDEO Vasile Bănescu arată cât de creștin este: Îl atacă iar pe ÎPS Teodosie, deși ierarhul nu îi mai răspunde, și vorbește despre o potențială schismă în BOR
1.477

1.729
Remus Pricopie trage alarma pentru Băluță (PSD), Ciucu (PNL) și Drulă (USR): 'Scenariul din 2024 pare să se repete / Nu subestimați dorința Moscovei de a-și lua revanșa'
1.729

1.265
Lukoil, salvată în ultimul moment? SUA prelungesc termenul limită pentru vânzarea activelor internaționale - și au deja un favorit
1.265

1.920
Cazurile de HIV explodează în România, dar nu se vede în statistici: 'Cazurile reale sunt mult mai multe' – avertismentul medicilor
1.920

1.300
România sub asediu: nu avem nevoie de război ca să ne distrugem singuri
1.300

1.718
'Dacă intri cu buldozerul, ajungem în haos' - Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, intervine în scandalul Guvern-magistrați
1.718


















Comentează