70% din francezi vor ca Zelenski să negocieze cu Putin o formulă de pace

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 24-12-2022

Actualizat: 24-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: ft.com

Aproximativ 70% dintre francezi vor o soluţionare diplomatică a Războiului rus din Ucraina, arată un studiu Ifop publicat în Ajunul Crăciunului, când se împlinesc zece luni de conflict, de Le Journal du dimanche (JDD), potrivit News.ro.

Francezii se opun opririi imediate a livrărilor de armament ale Franţei către Ucraina, în pofida faptului că preferă negocierile unei continuări a războiului până la victoria ucraineană. Aproximativ 69% dintre alegători lui Jean-Luc Mélenchon (extremă stânga0, 77% dintre cei ai lui Marine Le Pen (extremă dreapta) şi 88% dintre cei ai lui Eric Zemmour sunt de această părere. Cei mai puţin înclinaţi către negocieri şi favorabili unei continuări a războiului sunt socialiştii şi ecologiştii.

”Această idee că ţara agresată (militar) trebuie să sfârşească cu orice preţ să înfrângă inamicul nu este majoritară”, analizează în JDD directorul Ifop, Frédéric Dabi.

Aproape jumătate dintre francezi n-au habar când poate fi posibil un armistiţiu. Doar un francez din cinci îşi imaginează că acest război se poate termina până în 2024. ”Opinia publică şi-a interiorizat amplu faptul că războiul are să dureze şi că 2023 va fi (un an) tensionat pe toate planurile”, conchide Frédéric Dabi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri