Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se va desfăşura începând de vineri până pe 3 iulie

teatru

A 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, cu tema "Frumuseţe", se va desfăşura începând de vineri până pe 3 iulie, reunind producţii de teatru, dans, circ, film, musical, operă.

Potrivit unui comunicat al ICR, transmis joi AGERPRES, din program nu vor lipsi spectacolele de teatru de stradă şi alte performance-uri, concertele, lansările de carte sau expoziţiile.

Evenimentul reuneşte mari artişti ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internaţional şi recompensate cu distincţii prestigioase, potrivit Agerpres.ro.

"Contribuţia Institutului Cultural Român se îndreaptă anul acesta către spaţii cu care România are o prietenie aparte, precum Franţa şi Republica Moldova, dar şi pentru a susţine prezenţa la FITS a regizorului ucrainean Andriy Zholdak, care propune un Dialog cultural în timp de război, în contextul geopolitic deosebit de dificil din prezent, care afectează profund domeniul artistic şi ameninţă patrimoniul cultural", afirmă preşedintele ICR, Liviu Jicman, citat în comunicat.

Această ediţie se va desfăşura atât în format fizic, cât şi hibrid, astfel încât o parte dintre reprezentaţiile din cadrul Festivalului, care vor avea loc în săli de spectacole, în spaţii neconvenţionale, în biserici şi în pieţele centrale ale Sibiului, vor putea fi urmărite şi pe site-ul oficial FITS, pe platforma digitală de streaming a FITS, www.scena-digitala.ro, precum şi pe pagina de Facebook şi canalul YouTube ale Festivalului.

De asemenea, vor fi transmise tot online şi alte spectacole marcante ale scenei contemporane internaţionale care nu vor putea ajunge la Sibiu, dar care vor fi jucate la ore special programate pentru FITS, în spaţiile unde au fost realizate, în ţări precum Franţa, Germania, Ucraina, Republica Moldova, Canada, Japonia, Coreea de Sud, SUA, Australia etc.

FITS păstrează tradiţia marilor reprezentaţii în spaţii deschise, la care accesul publicului va fi liber, iar suplimentar va difuza, în mediul online, o serie de spectacole cu acces gratuit.

Cu sprijinul ICR, vor avea loc conferinţe ale unor mari personalităţi internaţionale: "George Banu în dialog cu mari personalităţi invitate în FITS"; "Punţi între culturi: România, Franţa - Europa, Japonia" - sesiune de comunicări publice ale lui Silviu Purcărete; "Dialog muzical: România - Franţa - (Europa) - Japonia" - conferinţă specială a lui Vasile Şirli şi seria de conferinţe susţinute de Andriy Zholdak (Ucraina - Germania) "Dialog cultural în timp de război: Shakespeare - soluţie salvatoare", cu următoarele teme: Shakespeare în anul 2022, Romeo şi Julieta - Eros şi Thanatos, Shakespeare pentru tinerii actori.

Totodată, ICR va susţine prezentarea spectacolului "Hamlet în sos picant", regia Alexandru Cozub, interpretat de actorii Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României şi sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Republicii Federale Germania, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu, Guvernului României, Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei, Institutului Cultural Român.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.