Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A adus Timișoarei titlul de Capitală Europeană a Culturii, iar acum demisionează din cauza lui Dominic Fritz

Directorul executiv al Asociaţiei Timişoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii, Simona Neumann, cea care a adus Timişoarei titlul de Capitală Europeană a Culturii, îşi anunţă demisia într-o scrisoare deschisă, precizând că este alegerea ei personală, la care a reflectat îndelung.

"Vă scriu cu emoţie şi responsabilitate pentru proiectul pe care l-am coordonat în ultimii nouă ani în calitate de director executiv al Asociaţiei Timişoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii, dorind să vă informez că astăzi am trimis preşedintelui Consiliului Director al Asociaţiei, domnul Dominic Fritz, preavizul în vederea demisiei mele, urmând ca raportul meu contractual cu Asociaţia să înceteze începând cu 25 ianuarie 2022. Precizez că este alegerea mea personală la care am reflectat îndelung”, îşi începe Simona Neumann scrisoarea deschisă, informează News.ro.

Directorul executiv al TM2021 arată că proiectul s-a confruntat în ultimii doi ani cu un climat de nesiguranţă.

"Proiectul Timişoara - Capitală Europeană a Culturii s-a confruntat în ultimii doi ani cu un climat de nesiguranţă, caracterizat adesea prin decizii pripite şi chiar contradictorii cu angajamentele luate în perioada în care oraşul participa la concursul pentru titlul european sub umbrela Asociaţiei. Astăzi, după aproape un deceniu de muncă şi rezultate concrete, motivaţia iniţială care m-a determinat să accept procesul candidaturii şi, apoi, gestionarea Proiectului Timişoara-Capitală Europeană a Culturii, care m-a încurajat să pun mereu în prim-plan interesul comunităţii şi al oraşului (chiar înaintea propriei persoane ce am fost adesea subiectul unor dezbateri inutile şi fanteziste), s-a destrămat. Ceea ce înseamnă că misiunea mea în acest proiect, pentru care m-am întors la Timişoara în decembrie 2012, după o carieră internaţională, se opreşte aici”, mai scrie Neumann.

După o trecere în revistă a activităţii sale timp de nouă ani, printre care câştigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii, în 2016, pentru Timişoara, Simona Neumann arată în scrisoarea sa că prin demisia sa doreşte să lase în mâna decidenţilor politico-administrativi, asumarea obiectivelor conform dosarului de candidatură câştigător.

"Prin demisia mea doresc să las loc decidenţilor politico-administrativi şi reprezentanţilor oficiali în Consiliul Director al Asociaţiei să se concentreze exclusiv pe asumarea obiectivelor ce le revin conform dosarului de candidatură câştigător şi pe finanţarea şi asumarea proiectului de importanţă naţională care are menirea de a schimba în bine destinul oraşului”, mai scrie Neumann.

Simona Neumann arată că ceea ce a fost mult şi greu a trecut.

"Ceea ce a fost mult şi greu a trecut şi a fost pregătit din punct de vedere al Programului Cultural. Prin urmare, nimeni nu va trebui să înceapă de la zero, iar o finanţare aşa cum a fost deja anunţată public de către autorităţi că se va întampla la anul – finanţare de care Asociaţia nu a beneficiat până acum în mod predictibil şi nici la nivelul asumat la început – va atrage încrederea şi a mediului de afaceri de a se implica prin sponsorizări. Finanţarea publică şi privată va putea, astfel, oferi condiţiile pentru ca operatorii culturali să continue pregătirea unui program de succes în 2023 şi a lăsa o moştenire solidă pentru viitorul Timişoarei, al României şi al Europei. Timpul este acum elementul critic şi nu mai trebuie irosit în discuţii sterile”, susţine Neumann.

În luna martie 2021, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că municipalitatea nu va mai finanţa Asociaţia TM2021, ci va înfiinţa un Centru de proiecte, o nouă structură care să se ocupe de proiectul Capitală Europeană a Culturii. La începutul lunii noiembrie a.c. Primăria Timişoara a angajat, prin Centrul de Proiecte, şapte curatori şi experţi care vor fi responsabili de proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2023. Fiecare dintre aceştia va primi un salariu de 10.000 de lei pe lună, pentru o perioadă de doi ani şi jumătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.