Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A apărut primul număr din septembrie al Tribunei, cea mai importantă publicație culturală din România

Tribuna
tribuna

La punctele de difuzare a presei din țară găsiți deja numărul 456/1 septembrie 2021 al Revistei de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului județean Cluj, cu o tradiție istorică de peste 135 de ani, condusă de filosoful dr. Mircea Arman, manager și redactor-șef, singura revistă de cultură din România care are distribuție națională și internațională.

În noul număr, după buna tradiție a revistei, diversitatea rubricilor vizează o categorie largă de cititori, de la cei interesați de filozofie, eseu, analize sociale și juridice, până la iubitorii de poezie, proză, teatru sau arte plastice, toate aceste abordări găsindu-și loc în cele 36 de pagini ale Tribunei ilustrate spectaculos de artista din Germania Alexandra Müller-Jontschewa.

În editorialul său, Mircea Arman continuă expunerea începută în numărul precedent sub titlul „Noțiunile de Bine, Suflet și Adevăr în imaginativul platonician”, iar în rubrica filosofia, imediat următoare, Viorel Igna deschide o nouă temă, „Giordano Bruno și tradiția ermetică”. Andrei Marga, semnatarul rubricii diagnoze din Tribuna, continuă în acest număr seria de articole în care analizează „Viitorul Uniunii Europene”. La eseu semnează Iulian Cătălui și Nicolae Iuga, iar de istoria literară se ocupă Radu Bagdasar. Adrian Lesenciuc, participant la manifestările care au celebrat împlinirea a 150 de ani de la marea „Serbare de la Putna” din 15 august 1871, patronate de Biserica Ortodoxă Română și Academia Română, a transmis pentru rubrica social din Tribuna o relatare din miezul evenimentelor.

În rubricile care vizează memoria literară, critica artelor plastice, comentariile literare, juridice, etc., găsim atât semnăturile unor colaboratori fideli ai Tribunei precum și nume noi, cum ar fi: Constantin Cubleșan, Christian Crăciun, Alexandru Sfârlea, Dan Marius Drăgan, Mircea Moț, Ioana Maria Mureșan sau Emilia Cernăianu. În spațiul dedicat traducerilor sunt găzduite poemele Antonellei Anedda, autoare italiană, profesor universitar în Lugano, Elveția și Doctor honoris causa al Universității Sorbona.

Reamintim că noul număr al Revistei de cultură Tribuna, 456 - aferent perioadei cuprinse între 1 și 15 septembrie 2021, poate fi achiziționat de la punctele pentru difuzarea presei din întreaga țară.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.