A fost convocată ședința Coaliției pro europene: Se discută direct la Guvern

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-12-2024

Actualizat: 10-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Stiripesurse.ro

Liderii partidelor pro europene PSD-PNL-USR-UDMR și Minoritățile Naționale vor avea o ședință de negociere pentru formarea noului Guvern.

Ședința a programată la ora 19.00 și va avea loc la Palatul Victoria.

Cele 5 formațiuni politice au semnat, în prealabil, un protocol de colaborare, dar acum vor începe negocierile aplicate. Este posibil ca USR să nu rămână la masa negocierilor, asta pentru că se consideră că ar fi nevoie de un partid important în opoziție, pentru a nu lăsa întreaga opoziție în seama blocului suveranist.

De unde pleacă negocierile

Liderii coaliției pro europene au trasat liniile directoare ale viitoarei arhitecturi de putere din România. La acest moment, PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale au ajuns la un acord, dar mai rămâne de văzut dacă USR va face parte din Guvern sau nu.

Conform surselor noastre, premierul viitorului Guvern va fi de la PSD, cel mai probabil Marcel Ciolacu, asta dacă nu apare o răsturnare puternică de situație. La acest moment nu se întrevede nicio răsturnare de situație, iar Marcel Ciolacu se pregătește să continue la Palatul Victoria.

În noul Guvern vor fi mai multe funcții de vicepremieri, de la fiecare partid în parte. PNL, UDMR și USR (dacă vor fi cooptați) vor avea câte o funcție de vicepremier. Este posibil ca vicepremierii să aibă și portofolii, să nu aibă doar funcție de reprezentare politică.

Ministerele care nu sunt negociabile

Fiecare partid are o listă de ministere cheie, pe care nu le vor negocia:

- PSD își dorește neapărat Ministerul Muncii și Ministerul Transporturilor. Este posibil ca PSD să ofere continuitate actualilor miniștri, Simona Bucura Oprescu și Sorin Grindeanu.

- PNL își dorește Finanțele și Ministerul Fondurilor Europene sau Ministerul de Externe. Cel mai probabil nu vor fi probleme la negocieri.

- UDMR își dorește să revină pe ministerele ”clasice” Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii.

Restul ministerelor vor fi negociate, iar din informațiile noastre se va păstra structura actuală a Guvernului cu cel puțin 17 ministere. De asemenea, în loc de 2 funcții de vicepremier vom avea 3.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri