Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A fost demarată construcția singurului terminal de cereale pentru nave de peste 120.000 tone

Portul Constanta

Compania Comvex S.A., ce deține în Portul Constanța cel mai mare terminal pentru manipularea mărfurilor solide în vrac din bazinul Mării Negre, a început, luni, construirea unui terminal de cereale în dana 80 unde vor putea fi operate la cheu nave de peste 120.000 tdw, conform Agerpres.

În cadrul festivității de lansare în execuție a noului proiect investițional, al cărui beneficiar este Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (CNPM) Constanța S. A, organizată luni în Dana 80, directorul general al Comvex S. A, ing. Viorel Panait, a declarat că noua investiție, în valoare de 50,7 milioane euro, oferă avantaje tuturor operatorilor specializați de pe platforma portuară și că din acest punct de vedere va putea fi considerată o investiție publică. "Proiectul lansat acum în execuție de Comvex, cu o perioadă de finalizare de 12 luni, va crește gradul de utilizare a căilor navigabile și a porturilor situate pe rețeaua TENT-T centrală și este în deplină concordanță cu strategia de dezvoltare a infrastructurii de acces și a capacității feroviare în Portul Constanța, punând în valoare avantajele create de ultimele investiții realizate de administrația portuară, inclusiv în capacitatea de transport feroviară, rutieră și în dragajele de adâncime și întreținere ce vor fi lansate în perioada imediată", a declarat Panait.

De asemenea, la eveniment a fost prezent și primarul Constanței, Decebal Făgădău, care a subliniat importanța acestei investiții, el precizând că autorizația de construcție pentru noul terminal a fost eliberată în mai puțin de 4 zile. Ing Viorel Panait a mai spus că noua investiție, denumită "Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari — Dana 80", de până la 18 metri, va oferi posibilitatea încărcării navelor de mare capacitate, de tip Baby Cap Size, care au peste 250 de metri lungime și o capacitate de 120.000 — 130.000 de tone. "Practic pregătim terenul pentru a începe construcția silozului de cereale, cu o capacitate de 200.000 de tone, care va fi nu doar cel mai modern siloz din Portul Constanța, dar și singurul ce va beneficia de o dană de acostare cu o adâncime de circa 18,00 metri, în vreme ce terminalele similare din port oferă adâncimi de maxim 12,50 metri. Prin acest terminal se va derula un trafic anual de circa 3,5 milioane tone de cereale, din care 1,2 milioane tone vor fi transportate pe calea ferată, iar parcul de silozuri, ce va fi amplasat pe terenul din spatele danei 80 constitue o investiție separată ce va fi în sarcina operatorului de cereale, rata de operare zilnică în perioadele de vârf ale traficului urmând a fi de minim 10.500 tone marfă în 24 de ore", a mai precizat ing. Viorel Panait.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.