A fost desemnată destinația turistică a anului 2024: Stațiunea a trecut prin schimbări majore

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-05-2024

Actualizat: 22-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

A fost desemnată destinația turistică a anului 2024: Stațiunea a trecut prin schimbări majore

Staţiunea Mamaia a primit premiul special pentru cea mai bună staţiune de pe litoral, la Gala Destinaţia Anului 2024, eveniment care a avut loc Ateneul Român, informează News.ro.

„Staţiunea Mamaia a luat premiu special pentru cea mai bună staţiune de pe litoral, distincţie care a fost oferită de Mihai Bârsan, Preşedintele Consiliului de Brand Turistic Naţional, Fondator al competiţiei Destinaţia Anului”, au transmis miercuri, reprezentanţii OMD Mamaia – Constanţa.

Preşedintele OMD Mamaia - Constanţa, George Măndilă, a declarat că îşi doreşte ca eforturile care sunt făcute pună această destinaţie pe harta turismului internaţional.

Mamaia, în plin proces de rebranding

„Staţiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiţia Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinaţiei o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul staţiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganţă şi jucăuşă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinaţia noastră pe harta turismului internaţional şi a celor mai iubite staţiuni turistice din Europa", a declarat George Măndilă.

Sursa citată a adăugat că ziua de 21 mai a fost dedicată la Bucureşti managementului şi marketingului de destinaţie.

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinaţii, câştigătoarele Destinaţia Anului 2024.

Gala Destinaţia anului 2024 şi Conferinţa Internaţională Destinaţii Vizionare au fost organizate de IOV-Institutul pentru oraşe vizionare & Destinaţia Anului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri