Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A fost instaurată starea de necesitate în Macedonia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Republica Macedonia că a fost instaurată starea de necesitate în zonele aferente localităţilor Gevgelija (frontiera cu Republica Elenă) şi Kumanovo (frontiera cu Republica Serbia) pentru 30 de zile, din cauza fluxului de migranţi din Orientul Mijlociu.

Starea de necesitate vizează strict persoanele/grupurile de persoane amintite mai sus, fără a fi periclitată tranzitarea celor două puncte de frontieră de către alte persoane.

Controalele efectuate la punctele de frontieră pot creşte timpul normal de aşteptare, de la 15 minute până la aproximativ 30 minute.

Se recomandă cetăţenilor români aflaţi deja în Republica Macedonia să se adreseze Ambasadei României la Skopje şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, iar pentru cetăţenii români, care au planificate deplasări înspre Republica Macedonia, să solicite informaţii cu privire la situaţia de pe teritoriul macedonean la următoarele date de contact: Skopje, ul. Rajko Zinzifov 42, telefon fix: 00389 (2) 322 80 55; telefon de urgenţă: 00389 70.242.917; e-mail: skopje.cons@mae.ro.

Pentru alte informaţii de interes, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi cea a Ambasadei României la Skopje (www.skopje.mae.ro) şi reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (ce poate fi descărcată gratuit din „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.