Şoferul de TIR care a lovit o maşină de Poliţie pe drumul naţional DN 1, la Buşteni, iar apoi a manifestat un comportament agresiv şi imprevizibil a fost reţinut, vineri, pentru 24 de ore.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Buşteni au dispus, la data de 17 iulie a.c., măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 53 de ani, din judeţul Tulcea, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri", a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova via Agerpres.
Cu o zi înainte, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112, de către administratorul unei firme, cu privire la faptul că un angajat al societăţii, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, nu ar fi respectat itinerariul stabilit şi ar manifesta un comportament neobişnuit.
"Poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul auto nu s-ar fi conformat, şi ar fi continuat deplasarea pe DN 1. Acesta a fost oprit ulterior în oraşul Buşteni, unde, în timpul intervenţiei, ar fi pus în mişcare ansamblul de vehicule şi a acroşat uşor o autospecială de poliţie, incident soldat exclusiv cu pagube materiale. Bărbatul ar fi refuzat să coopereze cu poliţiştii, ar fi manifestat un comportament agresiv şi imprevizibil, provocând indignarea persoanelor aflate în zonă şi ar fi folosit un obiect tăietor-înţepător pentru a-şi provoca răni superficiale", arată IJP Prahova.
La faţa locului au intervenit poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, jandarmi şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Bărbatul a fost scos din cabina autovehiculului, fiind dus apoi la spital pentru investigaţii de specialitate.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În baza materialului probator administrat, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca bărbatul să fie prezentat unităţii de parchet competente în vederea dispunerii măsurilor preventive prevăzute de lege.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept şi dispunerea măsurilor legale care se impun.





























