Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A ieșit de sub tipar al doilea număr din octombrie al Tribunei - cea mai importantă revistă de cultură din România

Tribuna

Semnalăm apariția numărului 459/16 octombrie 2021 al Revistei de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului județean Cluj, cu o tradiție istorică de peste 135 de ani, condusă de filosoful dr. Mircea Arman, manager și redactor-șef, singura revistă de cultură din România care are distribuție națională și internațională.

În buna tradiție a publicației, în cele 36 de pagini ale sale, găsim și de această dată texte inedite care acoperă o paletă largă de teme și abordări, de la filosofie, eseu, istorie literară, sociologie, la poezie, proză, teatru, critică literară sau plastică, religie, film, etc.

Mircea Arman propune în editorial „Noi variațiuni pe aceeași temă: Capacitatea imaginativă și imaginativul poietic rațional aprioric preplatonic”; Andrei Marga, în rubrica diagnoze, scrie despre „Revelația astăzi. Teologi actuali despre revelație”, iar Christian Crăciun în eseul „Depășirea interzisă!” vorbește despre folosirea inadecvată a termenului „depășit” în opera de artă. La rubrica social, în textul intitulat „Istoria de lângă noi”, Ani Bradea aduce în atenția cititorilor povestea ultimului covorar armean din Transilvania.

Continuă în acest număr articolele în serial: „Giordano Bruno și tradiția ermetică”, de Viorel Igna; „Caragiale şi Răscoala din 1907”, de Iulian Cătălui;  „Colecţia Arta regală”, de Vasile Zecheru; „Liturghie și apofatism”, de Nicolae Turcan și „Asasinarea morală a autorului, de Radu Bagdasar. Pagina destinată poeziei găzduiește creațiile lui Alexandru Petria. Mai semnează în Tribuna din 16 octombrie: Adrian Lesenciuc, Mircea Moț, Constantin Cubleșan, Cristina Struțeanu și alții.

Revista este ilustrată de Ljubov Belych, artistă de origine rusă medaliată cu aur de Uniunea Artiștilor din Rusia, stabilită din 1996 în Germania, ale cărei lucrări se află în muzeele din Moscova, Sankt Petersburg, precum și în multe colecții private din Germania și SUA. Textul de pe ultima copertă, „Ljubov și pictura”, extras din volumul cu același titlu publicat de Editura Belyi Gorod în seria „ Maeștrii picturii”,  a fost tradus din limba germană de Tünde Lassel.

Noul număr al Tribunei, 459 - aferent perioadei cuprinse între 16 și 31 octombrie 2021, poate fi achiziționat de la punctele pentru difuzarea presei din întreaga țară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.