Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A început campania de vaccinare împotriva COVID-19 în Fâşia Gaza, cu serul Sputnik V produs de Rusia

sputnik 5 vaccin

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în Fâşia Gaza a început luni cu ser Sputnik V din Rusia, a anunţat luni, într-un comunicat, Ministerul Sănătăţii, controlat de Hamas, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Un număr total de 11.000 de persoane ar urma să primească ambele doze de vaccin în următoarele trei săptămâni.

Duminică, Mohammad Dahlan, rivalul preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a intermediat transportul în Gaza a 20.000 de doze de vaccin Sputnik V, donate de Emiratele Arabe Unite.

Transportul a ajuns în Gaza pe la punctul de trecere a frontierei Rafah, la graniţa cu Egiptul.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a spus că primii vaccinaţi vor fi angajaţii medicali, urmaţi de pacienţii cu boli cronice şi de persoanele care au fost supuse unui transplant de organe.

Este primul transport major de vaccinuri anti-COVID-19 către Fâşia Gaza, care este condusă de mişcarea islamistă radicală Hamas.

Citește și: Valeriu Gheorghiță anunță când se va renunța la purtarea măștii în România

Săptămâna trecută, Autoritatea Palestiniană a trimis 2.000 de doze din Cisiordania către Gaza pentru a ajuta la combaterea răspândirii virusului în această enclavă de coastă.

De la începutul pandemiei de coronavirus, peste 54.000 de cazuri de infectări şi 543 de decese au fost înregistrate în Fâşia Gaza, conform unor date publicate duminică.

Fâşia Gaza are o populaţie de peste două milioane de persoane, care trăiesc în condiţii deseori mizerabile şi cu servicii de sănătate proaste.

Israelul şi-a intensificat blocada asupra Fâşiei Gaza în 2007, decizia fiind susţinută de Egipt. Ambele ţări spun că măsura este necesară din motive de securitate.

Hamas este considerată organizaţie teroristă de către Israel, SUA şi UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.