A început Festivalul Ivan Patzaichin

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 05-09-2022

Actualizat: 05-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23 a prezentat, luni seara, pe faleza Dunării, din Tulcea, planurile şi macheta ansamblului arhitectural dedicat lui Ivan Patzaichin, momentul deschizând festivalul care poartă numele multiplului campion olimpic născut în Delta Dunării.

Ansamblul arhitectural dedicat lui Ivan Patzaichin a fost prezentat de Teodor Frolu, membru fondator al asociaţiei, care a subliniat importanţa proiectului realizat de Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Teodor Graur, Dan Vezentan şi Gyarfas Olah.

"Un astfel de proiect va influenţa foarte mult întreg oraşul şi e nevoie de colaborare, de sprijin şi e nevoie să facem în aşa fel ca prin această lucrare majoră şi încă alte câteva care vin în completare Tulcea să devină nu doar o poartă de intrare în Deltă, ci să fie o destinaţie şi un oraş turistic, pentru că are atât de mult de oferit", a afirmat Teodor Frolu, informează Agerpres.

La rândul ei, preşedinta asociaţiei, Ivona Patzaichin-Rusu, a amintit că luni s-a împlinit un an de la moartea tatălui ei.

"Ştiu că tata a inspirat foarte mulţi oameni şi aş putea spune că a fost poate chiar un ţel al lui să inspire oameni, prin puterea exemplului propriu. Sper ca acolo, în interiorul sufletului dumneavoastră, fiecare să vă amintiţi cu plăcere de ceea ce a făcut tata pentru Tulcea, pentru Deltă şi să fiţi alături de noi până nu vom mai putea nici noi să fim aici şi vor fi alţii în locul nostru", a afirmat Ivona Patzaichin-Rusu.

Prezent la eveniment, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a rememorat evenimentul de acum 50 de ani, atunci când Ivan Patzaichin a câştigat titlul de campion olimpic la 1.000 de metri canoe simplu, după ce i s-a rupt pagaia.

"Nu l-a împiedicat nimeni şi nimic să câştige cursa şi medalii pentru România, pentru Deltă. Tot ce a adunat în viaţa lui de sportiv, antrenor, de părinte, de simbol al României şi al Deltei Ivan a dat înapoi, pentru că a plecat din Deltă, cred că a făcut înconjurul lumii prin cursele la care a participat şi pe care le-a câştigat, iar spre sfârşitul cursei a venit înapoi, în Deltă, acasă, pentru a lăsa această moştenire, acest tezaur, pe care noi suntem datori să-l păstrăm, să-l valorificăm şi să-l facem cunoscut celor mici", a declarat preşedintele COSR.

Şi autorităţile tulcene au rememorat contribuţia lui Ivan Patzaichin la proiectele de dezvoltare a judeţului, discursurile fiind urmate de un concert susţinut de Urma şi de primul spectacol de drone şi lumini din Tulcea.

Marţi dimineaţa, caravana Apele unite ale României va pleca în canotci şi caiace pe Dunăre din Tulcea spre Mila 23, acolo unde joi vor fi prezentate planurile unui muzeu care se va construi în memoria lui Ivan Patzaichin şi unde va fi vernisată expoziţia de fotografie "Oamenii Deltei", semnată de Dragoş Lumpan.

Vineri şi sâmbătă, la Tulcea, Festivalul Ivan Patzaichin invită copiii şi adulţii la ateliere şi competiţii sportive de vâslit pe lacul Ciuperca, la vernisajul expoziţiei "Provocări şi răspunsuri pe Dunăre - Ungaria şi navigaţia pe Dunăre în perioada interbelică", la Casa Avramide, şi la concertele de la Gară susţinute de Subcarpaţi, Tumbe, Rusalka şi Zagăn, în prima seară, Alternosfera, Dimitri's Bats şi Blană Bombă, în cea de-a doua seară.

Sâmbătă, va avea loc o conferinţă pe tema "Soluţii de dezvoltare durabilă în Tulcea şi Delta Dunării", ca parte din seria de dezbateri "Apele Unite ale României", un proiect care are ca scop democratizarea accesului la apă pentru un număr cât mai mare de cetăţeni, înţelegerea de către aceştia a valorii râului şi raportarea lui la oraş şi la comunitate.

Festivalul Ivan Patzaichin este organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23 împreună cu Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Judeţean Tulcea şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri