DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

A început hemoragia dinspre PSD spre partidul lui Geoană

sah

Apropierea alegerilor a dus la apariția unor mișcări centrifuge în partidele clujene. Dacă foștii membri ai PDL pleacă pe capete la Mișcarea Populară, iar mulți dintre foștii liberali negociază cu ALDE, cei mai mulți dintre liderii locali ai PSD nemulțumiți de modul în care sunt împărțite pozițiile pe listele de candidați pentru alegerile locale din 5 iunie aleg să se înscrie în PSRO, relateaza geoana-408115" target="_blank">Romania Libera.

Această formațiune a fost crea­tă de fostul președinte al PSD, Mircea Geoană. La nivelul județului Cluj, liderul PSRO este tot un fost membru al PSD, ex-deputatul Mircia Giurgiu, care este și liderul Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România. Semnalul plecării aleșilor locali dinspre PSD spre PSRO a fost dat de unul dintre consilierii locali social-democrați din cea mai mare comună din România, Florești. Consilierul Julien Muntean a anunțat că a devenit membru PSRO.

”PSD are șase consilieri locali în Florești. Patru am decis să ne înscriem în PSRO. PSD nu are ideologie cu adevărat. Personal, am încercat să ajut o doamnă care este profesor de Istorie și care, pentru a-și câștiga existența, așează borcane pe rafturi într-un supermarket. Am mers cu ea la partid, ca să încercăm să arăt că nu este normal, pentru că în pregătirea ei statul român a investit. Mi s-a răspuns că partidul nu este agenție de plasare a forței de muncă, apoi am aflat că ei luau șpăgi de zeci de milioane și chiar sute de milioane de lei vechi pentru a face rost de locuri de muncă în instituții publice. Uneori, luau banii și nici nu reușeau să facă rost de posturi”, a spus noul lider al PSRO Florești.

Afirmatiile lui Julien Muntean vin in contextul in care senatorul PSD Alexandru Cordoș este suspect de implicare în fapte de corupție, alături de soția și de fiica sa.

Liderul PSRO Cluj, Mircia Giurgiu, a declarat că ”există mai mult de 15 consilieri locali care au anunțat că ni se vor alătura. De asemenea, doi dintre primarii din județul Cluj au cerut să se înscrie în partidul nostru. O să anunțăm numele lor în zilele următoare”, a spus fostul deputat. Mircia Giurgiu a mai precizat că partidul său și-a fixat drept țintă obținerea a minim 20.000 de voturi. El a adăugat că PSRO va depune liste complete de candidați în toate cele 81 de municipii, orașe și comune ale județului Cluj, inclusiv în cele cu majoritate maghiară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.