A început înscrierea filmelor pentru selecţia Festivalului de la Veneţia 2020

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 28-04-2020

Actualizat: 28-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: mediafax.ro

Înscrierea filmelor pentru selecţia oficială a Festivalului de la Veneţia de anul acesta a început, potrivit unui anunţ făcut marţi de organizatori, potrivit news.ro.

Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, organizat de La Biennale di Venezia şi condus de Alberto Berbera, va avea loc între 2 şi 12 septembrie 2020. Festivalul este recunoscut oficial de International Federation of Film Producers Association.

Înscrierea filmelor a început. Pentru a fi eligibile în selecţia oficială, distribuitorii filmelor trebuie să completeze un formular de preselecţie pe site-ul labiennale.org până pe 12 iunie.

Citește și: Vor începe să se audă zgomote de cătușe la CFR? Corpul de Control al prim-ministrului a trimis un raport la DNA

Proiectele pentru secţiunea Virtual Reality vor fi înscrise până la 15 mai.

Juriul de anul acesta urmează să fie prezidat de actriţa Cate Blanchett.

Festivalul de Film de la Veneţia s-a alăturat, de asemenea, iniţiativei online „We Are One: A Global Film Festival”, proiect YouTube din care fac parte şi Berlinala şi Cannes IFF.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri