A început NINSOAREA: Unde au căzut primii fulgi în România / FOTO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 21-09-2017

Actualizat: 21-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Suntem abia în luna septembrie, dar iarna a şi venit în România. Prima zăpadă şi-a făcut apariţia în ţara noastră. În Munţii Ţarcu a nins joi, iar stratul de zăpadă a ajuns la trei-patru centimetri, potrivit Agerpres.

Citește și: Atenție mare! Se schimbă legea energiei termice – la ce veți fi obligați

Frigul şi-a pus amprenta în România. În Munţii Ţarcu s-a aşternut deja zăpada. Salvamontiştii sunt pregătiţi pentru eventualele neplăceri. „A nins pentru prima dată în acest sezon, dar nu este un lucru neobişnuit pentru Munţii Ţarcu, unde altitudinea maximă este de aproape 2.200 metri, în Vârful Căleanu. În Munţii Ţarcu, în această perioadă este ceaţă, fapt pentru care sfătuim turiştii să nu plece fără echipament adecvat, să nu se aventureze şi să aibă în dotare telefoane mobile cu funcţia GPS activată. Salvamontiştii sunt pregătiţi, ca întotdeauna, să vină în ajutorul turiştilor, însă trebuie şi ei să aibă grijă şi să nu-şi pună nici vieţile lor şi nici pe cele ale salvatorilor în primejdie”, a afirmat Valentin Balaban, şeful Serviciului Salvamont - Salvaspeo Caraş-Severin.

content-image

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri