A început să urineze cu sânge. Ce diagnostic a primit o femeie

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 01-09-2025 12:21

Article thumbnail

Sursă foto: Sanador

Apariția unor semnale de alarmă, precum prezența sângelui în urină, nu trebuie neglijată, pentru că poate indica o afecțiune gravă. Persoanele care se confruntă cu această problemă trebuie să se prezinte cât mai repede la un medic urolog, pentru investigații suplimentare, astfel încât tratamentul necesar să poată fi administrat cât mai repede.

Cu această situație s-a confruntat și Iuliana, în vârstă de 54 de ani. După ce a început să urineze cu sânge, femeia s-a programat la medic, a efectuat mai multe analize și un examen RMN, care a evidențiat o tumoră pe rinichiul drept. Hematuria, adică urinarea cu sânge, este de multe ori primul semn al unui cancer la rinichi, boală care provoacă manifestări clinice atunci când este deja în stadii avansate.

În cazul Iulianei, diagnosticul a fost unul destul de sever: carcinom renal cu celule clare local avansat, o formă destul de agresivă de cancer renal, care necesita tratament cât mai repede posibil. În plus, femeia dezvoltase și o complicație, ca urmare a extinderii cancerului – tumora invadase vena renală dreaptă, provocând tromboză la acest nivel.

Îngrijorată, Iuliana s-a programat pentru operație la rinichi la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR. În cazul ei, tratamentul chirurgical recomandat a fost o nefrectomie radicală dreaptă cu trombectomie, medicul îndepărtând astfel, în timpul unei singure intervenții, rinichiul afectat de cancer și trombul tumoral.

Intervenția chirurgicală a fost una foarte complexă și s-a finalizat cu succes, iar femeia s-a recuperat fără probleme, întorcându-se în scurt timp la activitățile sale zilnice. În prezent, Iuliana se simte foarte bine, revine periodic la Conf. Dr. Constantin Gîngu pentru consultație și investigații periodice, iar rezultatele sunt foarte bune, fără semne de recidivă a bolii.

La SANADOR, pacienții beneficiază de consultații urologice realizate de medici foarte experimentați și de servicii medicale complete pentru diagnosticul afecțiunilor tractului urinar, prin analize de laborator și investigații imagistice avansate.

Atunci când este indicat tratament chirurgical, operația este efectuată la Spitalul Clinic SANADOR în funcție de specificul fiecărui caz în parte, prin abord clasic, deschis, prin laparoscopie sau prin chirurgie robotică. Operațiile robotice sunt realizate cu ajutorul robotului chirurgical da Vinci Xi, un model foarte avansat, care asigură incizii fine și precise, cu o recuperare rapidă a pacientului. Rezultatele deosebite obținute sunt posibile cu sprijinul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I.

În completarea tratamentului chirurgical, la Centrul Oncologic SANADOR pacienții au acces la proceduri moderne de tratament oncologic, atunci când există indicație medicală în acest sens.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri