A IV-a zi de PROTESTE era să degenereze în violențe de stradă

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 06-11-2015

Actualizat: 07-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Piata Universitatii a stat pe un butoi cu pulbere in aceasta seara, dupa ce protestatarii s-au concentrat pe o scena amplasata in zona Teatrului National!  Scanteia care a dat ”foc” protestatarilor pasnici din Piata Universitatii a generat-o o scena montata in lateralul Pietei Universitatii.

Manifestantii contesta utilitatea acesteia, oamenii strigand ca nu au nevoie de ea, intrucat a fost montata de partidele politice. Aceasta este de fapt si esenta revendicarilor oamenilor din piata, care cer schimbarea din temelii a sistemului, eliminarea tuturor polititicienilor corupti si reformarea din temelii a clasei politice.

În fapt cei care au încercat să se erijeze în lideri ai pieței și să îi preia suflul sunt ”revoluționarii” lui Teodor Mărieș (cel care de fapt a și mărturisit de la microfon că îi aparține scena amplasată în Piața Universității și cei de la grupurile de extremă dreaptă - în frunte cu cei de la așa-zisa Miliție Spirituală și ”revoluționarii de profesie” întâlniți la orice protest în București.

Au fost jalnice scenele în care unii se băteau pe microfon pe scenă, iar în piață furia împotriva lor creștea.

Manifestatia a fost la un pas sa degenereze, oamenii impingandu-se in scena respectiva, cu intentia de a o darama! Alti manifestanti au ajuns pe scena, agitand steaguri si sustinand ca de fapt, ei au fost cei care au montat scena in fata Teatrului National!

Totul a luat sfârșit când după c.ca 20 de minute de încercare de revitalizare alimentarea cu energie electrică a scenei, a microfonului și a stației a fost întrerupt de necunoscuți.

Vezi și: SOCANT! Un cadru medical aflat la clubul Colectiv da cartile pe fata! „Acolo au fost 63 de morti! Oamenii si-au ingropat copiii sub amenintari politice”!

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri