Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit eminența cenușie a Fraților Musulmani

middleeasteye.net
qaradhawi

Predicatorul egiptean naturalizat în Qatar, şeicul Youssef al-Qaradhawi, considerat ”eminenţa cenuşie” a confreriei islamiste Fraţii Musulmani, a murit la vârsta de 96 de ani, anunţă luni contul său pe Twitter, relatează AFP, scrie News.ro.

”Imamul Youssef al-Qaradhawi a murit după ce şi-a dedicat viaţa facerii islamului cunoscut şi apărării comunităţii acestuia”, se arată în mesajul postat pe contul oficial.

Youssef al-Qaradhawi, considerat unul dintre părinţii spirituali ai confreriei, înfiinţată în 1928 în Egipt, a fost încarcerat în mai multe rânduri în ţara sa, în care Fraţii Musulmani sunt consideraţi în prezent ”terorişti” şi riscă pedeapsa cu moartea din cauză că fac parte din organizaţie.

Un program de televiziune moderat de el la postul Al Jazeera era urmărit de zeci de milioane de oameni din toată lumea. Yusuf al-Qaradawi a publicat totodată şi foarte multe cărţi despre Islam

Şeicul Qaradhawi - condamnat în contumacie la moarte în Egipt - trăia de mulţi ani în Qatar, care s-a reconciliat abia recent cu Egiptul, condus de către fostul mareşal Abdel Fattah el-Sisi, arhitectul răsturnării de la putere, în 2013, a fostului preşedinte care provenea din cadrul Fraţilor Musulmani Mohamed Morsi.

Celebrul predicator, ale cărui predici erau transmise adesea în direct de postul satelitar Al-Jazeera din Qatar, prezida Uniunea Internaţională a Savanţilor Musulmani, o asociaţie alcătuită din clerici sunniţi, cu sediul în acest mic emirat gazifer de la Golful Persic.

Fiica sa, Ola al-Qaradhawi este, la rândul său, vizată de proceduri judiciare în Egipt, din cauza ”apartenenţăei la o organizaţie interzisă” şi ”participare la finanţarea acesteia”.

Ea a ispăşit patru ani şi jumătate de detenţie preventivă şi a fost eliberată în 2021, însă este vizată în continuare din cauza unor atacuri la adresa preşedintelui egiptean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.