A murit poetul și scriitorul francez Georges-Emmanuel Clancier. Avea 104 ani.

Autor: Luiza Moldovan

Publicat: 04-07-2018

Actualizat: 04-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: http://revue-texture.fr/un-homme-d-humilite-et-de-ferveur.html

Scriitorul francez Georges-Emmanuel Clancier, laureat al premiului Goncourt pentru poezie, a murit miercuri, în somn, la vârsta de 104 ani, a anunţat editorul acestuia, Albin Michel, citat de la-croix.com (mediafax).

Georges-Emmanuel Clancier a fost autorul unei opere sensibile şi variate, care include volumul "Le pain noir" (1956), debutul unui ciclu romanesc ce prezintă povestea familiei sale pe linie maternă şi care a fost adaptat pentru televiziune, în anii 1970, de Serge Moati şi Françoise Verny

Născut pe 3 mai 1914, la Limoges, Georges-Emmanuel Clancier a fost mult timp directorul de programe la RTF şi apoi la ORTF.

Însă, înainte de toate, a fost romancier şi poet.

În 2016, la vârsta de 102 ani, a publicat "Le temps d'apprendre à vivre", al patrulea volum al memoriilor sale din perioada 1935 - 1947. Volumul prezintă anii din timpul Ocupaţiei şi ai lui Vichy, când a participat la realizarea revistei Fontaine, prin intermediul căreia au fost publicaţi autori interziși de regim, precum Paul Eluard, Aragon, Jean Cassou, Claude Roy, Pierre Emmanuel.

Pentru cărțile sale a primit mai multe premii, printre care Goncourt și Grand prix du roman al Academiei Franceze.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri