Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit Ruslan Hasbulatov, fost preşedinte al parlamentului rus, aliat și inamic al lui Boris Elţîn

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Fostul preşedinte al parlamentului rus Ruslan Hasbulatov, un aliat al lui Boris Elţîn înainte de a se întoarce împotriva acestuia în 1993, a murit la vârsta de 80 de ani, a anunţat marţi, televiziunea rusă de stat, care a citat un anunţ făcut de rude, relatează AFP, citat de news.ro.

Ruslan Hasbulatov, de origine cecenă, a murit la domiciliul său dintr-o suburbie a Moscovei, a precizat aceeaşi sursă.

Activistul pentru drepturile omului Aleksandr Cerkasov a confirmat că Ruslan Hasbulatov a murit marţi, fără a preciza cauza decesului. Trupul său va fi dus în satul său natal Tolstoi-Iurt, în Cecenia, unde va avea loc înmormântarea, a precizat el pe Facebook.

După căderea Uniunii Sovietice în 1991, Ruslan Hasbulatov, un aliat apropiat al lui Boris Elţîn, a fost numit preşedinte al parlamentului. Cei doi bărbaţi au rezistat împreună loviturii de stat din august 1991, dar în curând între ei s-a dezvoltat o rivalitate.

Lupta pentru putere a culminat cu revolta din octombrie 1993, când Boris Elţîn a trimis tancurile să ia cu asalt clădirea parlamentului. Ruslan Hasbulatov a fost încarcerat pentru scurt timp. A fost amnistiat în 1994, dar cariera sa politică era încheiată.

"Elţîn mi-a distrus practic viaţa", a declarat în 2014 Ruslan Hasbulatov pentru ziarul "Argumenti i Fakti".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.