Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit unul dintre cei mai mari profesori din România: 'A făcut din cercetarea ştiinţifică un ideal slujit cu rigoare şi devotament'

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Unul dintre cei mai apreciați profesori din România s-a stins înainte de trecerea dintre ani! Prof. univ. dr. Traian Rotariu, fost decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, director onorific al Centrului de Studiere a Populației și redactor șef al revistei Romanian Journal of Population Studies, a murit după o luptă cu o boală teribilă la 78 de ani.

Traian Rotariu a fost model pentru mii de studenți care i-au trecut prin mână, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai mari demografi, sociologi și statisticieni din istoria învățământului românesc. Autor a numeroase cărți și articole științifice, Rotariu și-a pus definitiv amprenta pe evoluția sociologiei și demografiei. ”O impresionantă carieră a unui om care a făcut din cercetarea ştiinţifică un ideal slujit cu rigoare şi devotament ajungea astfel la finalul ultimului capitol.”, este parte din mesajul transmis de prof. univ. dr. Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, la moartea ilustrului profesor Traian Rotariu.

”Sfârşit de an trist pentru sociologia, demografia şi statistica românească. Pe 29 decembrie, după ani de boală şi suferinţă, înfrunţaţi cu discreţie şi demnitate, generoasa inimă a profesorului Traian Rotariu a încetat să mai bată. O impresionantă carieră a unui om care a făcut din cercetarea ştiinţifică un ideal slujit cu rigoare şi devotament ajungea astfel la finalul ultimului capitol.

Discipol al eminentului sociolog francez Raymond Boudon, devenit el însuşi un reper al statisticii sociale şi al demografiei în România, profesorul Traian Rotariu şi-a dedicat mare parte a cercetărilor sale coordonării programului de reconstituire a datelor culese cu ocazia recensămintelor desfăşurate pe teritoriul Transilvaniei între 1850 şi 1941. A rezultat astfel monumentala Serie Studia Censualia Transsilvanica, în 17 volume, fie şi doar ea în măsură să îi asigure un loc aparte în istoria ştiinţei naţionale.

Prieten şi colaborator apropiat al Institutului Naţional de Statistică, la activităţile căruia a participat până spre sfârşitul vieţii, profesorul Traian Rotariu merită din plin neuitarea şi recunoştinţa noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, e mesajul transmis de Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.