Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Așteptarea a luat SFÂRȘIT pentru Dan Voiculescu: Judecătorii au decis în cazul ELIBERĂRII

dan voiculescu

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au discutat cererea de eliberare condiţionată depusă de omul de afaceri Dan Voiculescu, fost senator, care execută o pedeapsă de 10 ani închisoare primită în dosarul ICA. Judecătorii au decis că Voiculescu nu poate fi eliberat condiționat.

Judecătorul a mai decis că Dan Voiculescu poate depune o nouă cerere de eliberare condiţionată peste 9 luni, respectiv pe 24 septembrie 2017.

Decizia nu este definitivă, iar Dan Voiculescu poate face contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Iniţial, judecătorii au fixat pentru 17 ianuarie 2017 termenul în acest dosar, însă Dan Voiculescu a depus o cerere pentru ca procesul să se judece mai repede. Cererea sa a fost admisă, iar termenul a fost preschimbat pentru 13 decembrie. Acum, fostul politician poate depune o nouă cerere de eliberare condiționată abia în septembrie 2017. Procurorii DNA au declarat, în instanță, că toate cărțile scrise de Voiculescu în pușcărie, 11 la număr, ar fi fost lucrate în afara penitenciarului

Citește și: ȘOC la McDonald’s! S-au scumpit toate produsele: Iată noile prețuri

Pe 28 noiembrie, o comisie de la Penitenciarul Jilava a amânat cu 10 luni discutarea dosarului privind eliberarea condiţionată a lui Voiculescu, însă cazul omului de afaceri a ajuns în instanţă.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiş, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Citește și: Madonna ȘOCHEAZĂ din nou: Ce a putut să facă pe scenă / VIDEO HOT

Curtea de Apel Bucureşti a dispus atunci confiscarea mai multor proprietăţi, terenuri şi imobile aparţinând lui Dan Voiculescu, 'care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini'.

Este vorba, printre altele, de imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 metri pătraţi situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei nr.1D, şi construcţiile aferente, precum şi de alte două terenuri şi construcţiile aferente acestora, în suprafaţă de 4.457 mp şi, respectiv, 3.000 mp, ambele situate în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.