A zecea extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare va avea loc astăzi

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 05-12-2021

Actualizat: 05-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

A zecea extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare va avea loc duminică şi va fi difuzată pe TVR 1, la orele 20:50, informează Loteria Română.

La cea de-a zecea extragere săptămânală se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei.

Potrivit sursei citate, la această extragere participă numerele de ordine din intervalul 3.061.028 - 3.173.048, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 3 decembrie, la orele 12:00.

Rezultatele extragerilor vor fi afişate pe site-ul Loteriei Române, www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

"Conform Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 21^3: alin. (8), revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul", atrage atenţia Loteria Română.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri