Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aaron Ramsey a semnat un precontract cu Juventus Torino

news.ro
fani juventus torino

Aaron Ramsey (28 de ani), mijlocașul lui Arsenal, a semnat un precontract cu Juventus Torino și se va alătura din vară campioanei Italiei, scrie BBC preluată de mediafax.

Jucătorul galez mai are contract cu formația din Premier League până la finalul acestei stagiuni, iar în vară va ajunge în Serie A sub formă de jucător liber de contract. La campioana Italiei, Ramsey va încasa un salariu săptămânal de aproximativ 400.000 de lire sterline.

Printre cluburile care au mai fost interesate de Ramsey s-au mai numărat Bayern Munchen și Paris Saint-Germain, însă internaționalul din Țara Galilor a ales-o pe Juventus, pentru care a făcut deja vizita medicală, mai scrie sursa citată.

Ramsey a sosit la Arsenal în 2008, de la Cardiff, și a fost un jucător important al "tunarilor" în ultimul deceniu. Totuși, negocierile pentru prelungirea contractului s-au împotmolit în luna septembrie a anului trecut, când șefii lui Arsenal nu au fost de acord cu pretențiile salariale ale jucătorului.

În acest sezon, Ramsey a fost folosit în 30 de partide și a reușit 3 goluri și 7 pase decisive. De-a lungul perioadei petrecute pe "Emirates", acesta a câștigat trei Cupe și două Supercupe ale Angliei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.